Cu patru zile înaintea tragediei din Apuseni, ROMATSA a plătit 1,5 milioane euro pentru școlarizarea controlorilor de trafic

    ROMATSA_control trafic

    Conducerea ROMATSA a semnat de curând două contracte în valoare totală de circa două milioane de dolari, cu două companii aeriene din Marea Britanie și SUA. Ambele contracte au acelaşi scop – cursuri de formare profesională a controlorilor de trafic, cursuri care vor avea loc în Anglia și SUA.

    Astfel, pe 16 ianuarie, cu patru zile înainte de tragedia aviatică din Apuseni, potrivit site-urilor de achiziții publice, ROMATSA a atribuit un contract în valoare totală de 3.376.598,97 RON firmei Nats Services Limited din Marea Britanie. Contractul, dat ca urmare a unei negocieri directe cu o singură societate, se întinde pe o perioadă de 24 de luni și are ca obiect “Servicii de învățământ și de formare profesională – cursuri refresher ACS/RAD și APS/RAD”, aceste cursuri urmând să aibă loc “la sediul prestatorului”, adică în Anglia. ACS înseamnă Area Control Surveillance (supraveghere și control zonal prin Radar), iar ACS, Approach Control Surveillance (supraveghere și control la apropierea avioanelor).

    Tot în aceeași zi, ROMATSA a mai atribuit un contract în valoare de 3.093.181 lei ( 930,980 USD). Beneficiarul este PAN AM Internațional Flight Academy din Miami, Florida. De banii pe care îi va primi, firma americană, care a obținut contractul tot în urma unei negocieri directe, va organiza cu angajații Romatsa “servicii de școlarizare cursuri personal CTA și AIS”. Ca și în primul caz, cursurile vor avea loc la sediul prestatorului, adică în SUA în acest caz.

    Cristi Ciupercă

    NICIUN COMENTARIU