”După această majorare, începând cu ianuarie 2022, cel mai mic salariu al unui debutant, salariu net, este 2.597 de lei. Cu indemnizaţia de hrană inclusă. Există plusuri care pot fi posibile, dacă ai acel spor de 10 la sută pentru dirigenţie, dacă eşti în mediul rural, în funcţie de zonă şi de gradul de izolare, poţi să  mai aduagi un spor între 3 şi 20 la sută. Dacă trebuie să faci predare simultană, ai un alt spor între 7 şi 20 la sută, în funcţie de numărul de clase la care predai simultan, deci există şi aceste sporuri care se pot adăuga. Dar baza, minimum este cel care l-am zis, 2.597 lei”, a declarat ministrul Educației.

Cel mai mare salariu, al unui profesor cu experienţă, este de peste 1.000 de euro, a  mai spus Cîmpeanu.

Raluca Dan