20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:49
No menu items!

CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor lui Băsescu despre dosarul „Nana”

spot_img

Sesizarea Inspecţiei Judiciare de către CSM a fost făcută la cererea Parchetului General, după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri de la Nana

CSM_SZ

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat luni Inspecția Judiciară în urma apelului public al conducerii Parchetului General față de declarațiile fostului președinte Traian Băsescu referitoare la dosarul care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași.

Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției. În acest context, conducerea Ministerului Public solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, potrivit art. 1 și 30 din Legea nr.317/2004, să își îndeplinească obligația legală de a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Parchetul General
comunicat de presă

Fostul președinte Traian Băsescu a scris sâmbătă, pe Facebook, că nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire a pământurilor de la Nana să fi existat ilegalități, însă a susținut că fiica sa a cumpărat cu bună-credință terenul din comună. El s-a întrebat de ce nu s-a făcut nicio investigație privind retrocedarea în perioada de trei ani în care firma italiană de la care a cumpărat fiica sa a deținut proprietatea terenurilor.

Potrivit lui Băsescu, cele 127 de familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010 suportă consecințele unor acțiuni „politice” îndreptate împotriva sa și și-a exprimat părerea de rău față de acestea.

R.D.