22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:07
No menu items!

CSM sesizează CCR în cazul lui Mircea Diaconu

spot_img

Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Curtea Constituțională pe tema respingerii de către Senat a cererii formulate de Agențina Națională de Integritate pentru revocarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu.

Decizia președintelui CSM, Alina Ghica, de a sesiza Curtea Constituțională survine solicitării formulate în acest sens de președintele ANI, Horia Georgescu.

Mâine (astăzi – n.r.) ne adresăm Consiliului Superior al Magistraturii și le aducem în atenție că asistăm la un conflict constituțional între puterile statului. CSM va analiza solicitarea noastră. Sunt convins că va sesiza Curtea Constituțională printr-un demers care să tranșeze acest conflict”, declara, marți, președintele ANI.

Președintele ANI: Votul de azi, un atac fără precedent la Constituție

Plenul Senatului a respins, în şedinţa de marţi, posibilitatea încetării mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, se afla în stare de incompatibilitate. Împotriva încetării mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, în timp ce „pentru” au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abţinut de la vot. Votul a fost secret şi electronic.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europeane, Mark Grey, a anunţat că Bruxelles-ul regretă decizia Senatului roman de a nu da curs unei sentinţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în cazul senatorului Mircea Diaconu. „Este important pentru statul de drept în România că deciziile judecătoreşti să fie aplicate cu stricteţe. Decizia Senatului roman este în contradicţie cu recomandarea Comisiei de ‘a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate’, care este inclusă în ultimul raport pentru România adoptat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a precizat Grey.