11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:44
No menu items!

CSM decide în ședință de urgență eliberarea din funcție a judecătoarei Dana Gîrbovan

spot_img

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii se va reuni luni, în şedinţă de urgenţă, pentru a aproba eliberarea din funcţie a judecătoarei Dana Gîrbovan, ca urmare a demisiei, au precizat surse judiciare pentru STIRIPESURSE.RO.

Decizia de eliberare din funcţie ajunge ulterior la preşedinte, care trebuie să semneze un decret în acest sens. 

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a anunţat vineri că, potrivit deciziei Comitetului Executiv Naţional, Ana Birchall va fi remaniată de la Ministerul Justiţiei, portofoliul urmând să fie preluat de preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan. 

Ulterior, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a anunţat că, în cazul în care numirea sa va fi acceptată de şeful statului Klaus Iohannis, va fi deschisă să colaboreze cu toţi factorii decizionali, pentru o justiţie independentă şi eficientă. Ea a precizat că nu doreşte ca MJ „să devină subiect de dispute politice şi electorale între palate, ci discuţiile publice să fie pe găsirea de soluţii pentru problemele din Justiţie”