7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:21
No menu items!

CSM a suspendat judecata disciplinară în cazul procurorului care nu a permis intervenția de îndată în cazul Alexandrei Măceșanu

spot_img

Cercetarea disciplinară în cazul procurorului Cristian Ovidiu Popescu,

cel acuzat că a așteptat ora șase dimineața pentru a le permite polițiștilor

să intre în locuința lui Gheorghe Dincă, a fost suspendată.

Secția pentru procurori a CSM a decis suspendarea judecății acțiunii disciplinare a procurorului Ovidiu Popescu.

Suspendarea vine ca urmare a anchetei de la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Procurorul este cercetat de SIIJ pentru abuz în serviciu.

Potrivit procedurii, până la finalizarea cercetărilor penale, cele disciplinare se suspendă.

„Suspendă judecata cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară față de Popescu Cristian Ovidiu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Jidecătoria Caracal, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2204/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – SIIJ”, se arată în minuta Secției pentru procurori.

Cristian Popescu a fost pus sub acuzare, la începutul lunii septembrie, de către procurorii Secției de anchetă pentru abuz în serviciu în legătură cu intervenția în cazul Alexandrei Măceșanu. Acesta nu ar fi permis polițiștilor să pătrundă în casa lui Gheorghe Dincă, la percheziții, până la ora 6 dimineața.