CSM a dispus eliberarea din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen ca urmare a condamnării definitive

CSM a dispus eliberarea din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen ca urmare a condamnării definitive
foto: gds.ro
CSM a dispus eliberarea din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen ca urmare a condamnării definitive
foto: gds.ro

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus marţi eliberarea din funcţia de judecător a Elenei Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Documentaţia va fi trimisă la preşedintele României pentru a semna decretul de eliberare din magistratură.

În 20 mai, judecătoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Curtea supremă a respins recursul declarat de judecătoare şi a menţinut pedeapsa dată de Curtea de Apel Bucureşti în noiembrie 2012.

De asemenea, instanţa supremă a redus pedeapsa aplicată lui Ionel Stoian, complicele judecătoarei, de la 2 ani la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare. 

Carmen Mladen a fost trimisă în judecată în iulie 2012, în stare de arest preventiv, fiind acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de şantaj.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi complicele judecătoarei, Ionel Stoian.

Potrivit DNA, în perioada 28 mai – 12 iunie, Mladen şi Stoian au constrâns un bărbat, în mod repetat, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare.

Lucian Mera



NICIUN COMENTARIU