9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 1:09
No menu items!

CRIZA PROVOCATĂ DE CORONAVIRUS. Madridul folosește patinoarul din mall pe post de morgă

spot_img

Compania concesionară a complexului comercial și de divertisment “Palatul de Gheață”, din Madrid, și-a pus facilitățile la dispoziția autorităților pentru a găzdui cadavrele celor uciși de COVID-19, relatează cotidianul “El Pais”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al executivului regional, citat de “El Pais”, comunitatea din Madrid, prin Subdirecția Generală de Sănătate Publică, a avizat deja transferul cadavrelor. Iar complexul a primit, luni după-amiază, primele sicrie, transferate de Unitatea de Urgență Militară (UME) care – în baza unui protocol de acțiune încheiat cu guvernul regional – este însărcinată cu paza cadavrelor până când vor avea loc înmormântările sau incinerările.

Surse din cadrul Consiliului Local al Capitalei au amintit că UME și Comunitatea Madrid vor pune în aplicare procedura de acțiune.

Consiliul Local și-a dat avizul după ce a vizitat, luni dimineață, așa-numitul „depozit intermediar”, potrivit unor surse ale guvernului regional. „Aceasta este o măsură temporară și extraordinară care vizează, în mod fundamental, reducerea durerii familiilor victimelor și a situației din spitalele din Madrid”, au precizat sursele citate de presa spaniolă.

Raportul realizat de Zona de Sănătate din Madrid și transmis Comunității din Madrid, la care “El Pais” a avut acces, prevede că depunerea sicrielor în “Palatul de Gheață” ar însemna că acest complex are „temperatura (scăzută – n.r.) necesară pentru întreținerea cadavrelor”. Corpurile vor fi amplasate pe „o suprafață tehnică din material polimeric cu grosimea de aproximativ 2-3 centimetri”, care va fi instalată pe patinoarul din incinta complexului, pentru a evita contactul direct al corpului cu gheața. Sicriele sunt „identificate în mod corespunzător cu numele decedatului, pentru a evita posibile confuzii și schimbări de corpuri”. „Intrarea și ieșirea sicrielor se va face printr-o singură cale de acces, direct la patinoarul situat în Calle de Alcorisa”, se arată în documentul consultat de cotidianul spaniol.

 „Moment excepțional”

Raportul concluzionează că această “facilitate” a complexului poate fi utilizată având în vedere „situația excepțională a momentului”. Desigur, anumite aspecte ale “sănătății mortuare” trebuie să fie garantate: conservarea sicrielor la temperatura corespunzătoare, trasabilitatea adecvată a corpurilor, manipularea cadavrelor în conformitate cu indicațiile date de Ministerul Sănătății în cazurile Covid- 19. În plus, sunt respectate „reglementările pentru adaptarea la evenimentele excepționale derivate din această situație pandemică”.

Raport favorabil înființării unui spațiu mortuar pe patinoarul centrului comercial Palacio de Hielo situat la c / Silvano, 77, în mod excepțional și provizoriu, pe durata acestei situații pandemice pentru Covid-19” – se arată în finalul raportului.

Deschis în 2003, “Palatul de Gheață” este un centru comercial și de divertisment, cu magazine, restaurante, bowling, patinoar, sală de sport și cinematografe. Situat la intersecția străzii Silvano cu Avenida de Machupichu, în cartierul Madrid din Hortaleza, centrul comercial se află în proximitatea terenului pe care se organizează de regulă târgul Ifema, unde a fost înființat un spital de campanie pentru îngrijirea bolnavilor de Covid-19. Primii pacienții au fost aduși aici sâmbătă seara.

Căminul funerar municipal din Madrid a anunțat luni că nu va găzdui victimele Covid-19 din cauza lipsei de materiale adecvate pentru a-și proteja operatorii.

Într-o scrisoare trimisă ministrului sănătății, Salvador Illa, și delegatului Guvernului, José Manuel Franco, la care “El Pais” a avut acces, primarul Madridului, José Luis Martínez Almeida, a comunicat această decizie amintind că Madridul pierde „mai mult de 150 de persoane pe zi” și că sunt necesare „măsuri urgente”. „Sper că sunteți la curent cu gravitatea situației generate de faptul că săptămâna aceasta nu mai putem proceda la înmormântarea sau incinerarea persoanelor care au fost victime ale Covid-19 ”, spunea Martínez-Almeida.

Compania municipală de servicii funerare a suplimentat, săptămâna trecută, personalul la serviciul de crematoriu, astfel încât cele patru cuptoare de incinerare (două în cimitirul La Almudena și două în cimitirul Carabanchel) să funcționeze 24 de ore din 24.