9.6 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 20:41

Criză în Justiție. Curtea de Apel București anunță întreruperea activității pe termen nelimitat din cauza modificărilor anunțate la OUG 114

spot_img

Curtea de Apel București a anunțat că, începând de luni, suspendă pe termen nedeterminat activitatea instanței

în cazul în care Guvernul își menține intenția de a tăia drepturile salariale ale magistraților,

excepție făcând măsurile preventive, scrie Mediafax.

„Anunţatele intenţii ale Guvernului României de a diminua sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele şi vătămătoare,

prin modificarea OUG nr. 114/2018, precum şi de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor,

reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti, calificată ca atare şi de către Curtea Constituţională a României în

jurisprudenţa sa constantă”, a transmis, vineri, Curtea de Apel București printr-un comunicat de presă.

Magistrații condamnă pozițiile publice precum aceea

„dacă nu ne convine putem părăsi sistemul”, și spun că sunt de natura a leza demnitatea şi onoarea profesiei de magistrat şi de a rupe echilibrul care trebuie să existe între cele trei puteri.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti solicită autorităților „ca indiferent de climatul social și politic, să dea dovadă în discursul public şi în activitatea desfăşurată de echilibru și prudență, nicio împrejurare neputând justifica încălcarea garanției constituționale a independenței justiției”.

Drept urmare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis în Adunarea Generală ca în măsura în care puterea judecătorească nu va fi recunoscută ca fiind una dintre cele trei puteri ale statului, iar Guvernul îşi va menţine intenţia de a afecta drepturile salariale ale judecătorilor, dar şi ale întregului personal din justiţie, începând de luni, activitatea instanţei va fi suspendată, pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală.