15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:51
No menu items!

Criza impozitului din coaliția de guvernare. Cum vrea fiecare partid să își impună măsurile fiscale

spot_img

Coaliția de guvernare trece printr-o nouă criză, cea a impozitului, de data aceasta. Fiecare partid, PSD, PNL și chiar și UDMR, are propria viziune asupra impozitării companiilor. Ultimele patru-cinci ședințe ale coaliției au avut ca temă noile măsuri fiscale pe care le va impune guvernul, dar pentru că nicio formațiune politică nu a cedat, nu s-a schimbat nimic. Doar prețurile urcă vertiginos, în timp ce liderii partidelor se ceartă.

PSD vrea vrea impozit pe profit pentru marile companii, pe o perioadă limitată.

În viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

PNL susține, în schimb, că un nou impozit ar sufoca mediul privat și avertizează că multinaționalele ar putea pleca din țară.

„Noi nu putem promova măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri. Greșelile, în această perioadă, ne vor costa enorm”, a răspuns Nicolae Ciucă, șeful Guvernului și al PNL. 

Luni, UDMR a anunțat și varianta sa. Vrea impozit pe profitul excepțional (n.r. doar situații excepționale – pandemie, criză, etc.) – numit ”Windfall tax” – un mecanism de redistribuire a profiturilor/câștigurilor conjuncturale înregistrate de acei operatori economici care în condiții de criză au beneficiat de avantaje pur circumstanțiale, fără legătură cu competitivitatea produselor sau serviciilor furnizate/prestate.

Un alt subiect pe care liderii coaliției nu s-au înțeles la ultimele ședințe este criza carburanților. În timp ce PSD cere plafonarea prețurilor, iar UDMR propune plafonare sau reducerea accizei pentru 6 luni, PNL susține că prin compensarea prețului cu 50 de bani pentru transportatori sunt ajutați și cetățenii.

Ca să mai tragă de timp, prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut miniștrilor de Finanțe și al Energiei să verifice cum a crescut prețul la pompă atât de mult.

Potrivit peco-online.ro, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 7,5%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 30 de lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 4,1%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 18 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

Marilena Nedelcu