6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:37
No menu items!

CRIZA IMIGRANȚILOR. Elicopter al Ministerului de Interne, în misiune în Grecia

spot_img

Un elicopter de tip Eurocopter EC-135 al Inspectoratului General pentru Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă, începând de sâmbătă, la Operațiunea Comună Poseidon Rapid Intervention a Agenției FRONTEX, din cadrul Rețelei Europene de Patrulare (European Patrol Network).

Elicopterul MAI, cu un echipaj format din 4 piloți,  va fi dislocat pentru două săptămâni în insula Samos, în operațiunea care vizează combaterea traficului de migranți în Mediterana.

Oficialii MAI au precizat, într-un comunicat de presă, că în operațiunea desfășurată de Agenția FRONTEX sunt angrenate diverse capabilități terestre, maritime și aeriene din 26 țări, având ca scop combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere din zona est-mediteraneană.

“România este un contributor important la acțiunile FRONTEX, participând la misiunile de combatere a migrației ilegale din Marea Mediterană, în zona maritimă a Italiei și a Greciei, dar și la misiunea de la granița dintre Serbia și Macedonia.

 În calitate de partener asociat al Agenției FRONTEX, Inspectoratul General de Aviație al MAI a participat la operațiuni comune începând din anul 2010 (Operațiunile RABIT, Poseidon Sea din 2010, 2011, 2015, Poseidon Land 2012)”, mai precizează oficialii MAI.

R.D.