6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:19
No menu items!

Criza gazelor s-ar putea agrava în Europa. Șeful AIE: „Iarna viitoare poate fi foarte dificilă”

spot_img

Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică şi mai acută anul viitor, după ce va utiliza rezervele de gaze naturale pentru a trece de frigul acestei ierni, a transmis, miercuri, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), în timp ce UE caută modalităţi de a atenua criza, transmite Reuters.

Ţările europene au umplut rezervoarele de stocare la aproximativ 90% din capacitatea lor, după ce Rusia a tăiat livrările de gaze ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse în urma invaziei sale în Ucraina.

Preţurile gazelor, care au crescut în lunile de după invazia din februarie, s-au retras. Dar acest lucru ar putea fi de scurtă durată, deoarece ţările concurează pentru a cumpăra gaze naturale lichefiate (GNL) şi alte alternative la livrările de gaze prin conductele ruseşti.

Pentru a ajuta la combaterea crizei, Uniunea Europeană ia în considerare un plafon al preţului gazelor, o problemă care a divizat blocul de 27 de naţiuni, deoarece unele ţări se tem că ar putea îngreuna asigurarea aprovizionării.

”Cu depozitele de gaze pline în proporţie de aproape de 90%, Europa va supravieţui iernii viitoare cu doar câteva vânătăi, atâta timp cât nu vor exista surprize politice sau tehnice”, a declarat Fatih Birol, director general al AIE, potrivit News.ro.

Adevăratele provocări cu care se confruntă Europa, care în trecut se baza pe Rusia pentru aproximativ 40% din gazele sale naturale, vor începe în februarie sau martie, când depozitele trebuie reumplute, după ce cererea mare din timpul iernii le va epuizat- la 25%-30%.

”Iarna aceasta este dificilă, dar iarna viitoare poate fi foarte dificilă”, a spus Birol jurnaliştilor din Finlanda.

                                                                                                                   Adina Silav