12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 8:21
No menu items!

Criticat dur de noul ministru al Finanțelor, Nicușor Dan a mers din nou la Guvern să ceară bani

spot_img

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut, sâmbătă, la Guvern, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta situația din Capitală. La final, Nicușor Dan a explicat că este nevoie ca Primăria Capitalei să primească bani prin Legea Bugetului pentru anul 2022. 

Așa cum a obișnuit, Nicușor Dan a arătat că nu are soluții pentru bucureșteni, a dat vina pe predecesorii săi și a invocat lipsa fondurilor, deși a admis că Primăria Bucureștiului a beneficiat și va beneficia de „un buget de aproximativ 4,4 – 4,5 miliarde de lei” (aproape 1 miliard de euro). 

„Legat de chestiunea, cine acordă banii, aici este o chestiune pentru că bugetul pe anul 2022 este atributul Parlamentului și sper să existe înțelepciune.

Eu sunt foarte optimist că o să primim un ajutor din partea statului și toate orașele să primească ajutor pentru a trece iarna.

Pentru locuitorii Capitalei, mesajul este: tariful pentru gigacaloria pe care ei o plătesc este 160 de lei. Pentru factura din noiembrie, care va fi plătită în ianuarie prețul va fi 160 de lei.

Problemele sistemului de încălzire centralizată s-au acumulat în ani, au fost ani întregi de inacțiune. Ce putem să facem este să intervenim de urgență când apar avarii. Avem o problemă la ELCEN, dar avem și o problemă privitor la distribuție și aici este în atribuția municipalității”, a spus Nicușor Dan.

Vineri, la finalul ședinței de Guvern, noul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, l-a criticat în termeni duri pe Nicușor Dan pentru modul în care a gestionat resursele primăriei și pentru că a ajuns din nou în situația de a cere bani de la bugetul de stat pentru termoficare. 

Raluca Dan