Crin Antonescu: Proiectul exploatării de la Roşia Montană trebuie respins UPDATE

  • UPDATE

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată de el împotriva demarării proiectului. Antonescu a precizat că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.

Preşedintele Senatului a declarat că în situaţia în care nu mai au loc Birouri Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, atunci proiectul de lege privind Roşia Montană va intra pe circuitul legislativ uzual, respectiv în comisiile de specialitate senatoriale.

“Nu putem noi impune, numai noi Senatul, o comisie comună. (…)Eu cred că un răspuns cât mai rapid e necesar, dar nu cu preţul fragmentării sau obstrucţionării dezbaterilor. Este un subiect important şi cred că preşedinţii comisiilor vor propune termene rezonabile ţinând cont de faptul că e un subiect important asupra căruia trebuie să discutăm”, a afirmat Crin Antonescu.

El a fost întrebat dacă declaraţia sa de luni a forţat anularea constituirii comisiei speciale. “Nu, pentru că nu văd nicio legătură între ele. Eu am spus un punct de vedere, o poziţie politică, am spus că o voi propune partidului, în comisia specială…foarte bine, dacă poziţia mea e îmbrăţişată de partid, reprezentanţii noştri vor susţine acest punct de vedere, dar ea nu implică cu nimic împiedicarea constituirii unei comisii. Am pledat pentru asta, nu are nicio legătură”, a mai afirmat liderul PNL.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că, personal, consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi că ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.

Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană. (…)Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul ar trebui retras (…) Eu cred că trebuie respins.

Crin Antonescu

președintele Senatului

Crin Antonescu a adăugat că, în opinia sa, este foarte important să existe o susţinere publică, acest lucru fiind mai important decât datele tehnice ale proiectului respectiv. Antonescu a menţionat că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească, un număr semnificativ de cetăţeni neavând încredere că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni.

Liderul PNL a arătat că va explica de ce şi-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului.

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU