13.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024 - 10:31
No menu items!

Criminalul profesoarei din Cernavodă, reţinut. A ucis-o pentru 500 de lei și un telefon mobil

spot_img

Ucigaşul profesoarei, găsită decedată joi într-o locuinţă din Cernavodă, a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorii au stabilit că ucigasul femeii, de 52 de ani, este cel care îi montase geamurile termopan de la locuinţă şi uşa de la intrare. El a vrut să îi fure cheile profesoarei pentru a reveni ulterior să fure diverse bunuri, dar a fost suprins de victimă.

Bărbatul a sunat-o pe Cristina Palu marţi seară, sub pretextul că doreşte să mai verifice ceva la ea în apartament, iar aceasta l-a primit. În momentul când a văzut că încearcă să îi fure cheile de la casă, femeia a început să ţipe. Atunci a imobilizat-o, i-a pus un căluş în gură ca să nu poată ţipa şi a strangulat-o cu o chingă folosită pentru prinderea bagajelor la maşină.

Procurorii au precizat că bărbatul a furat suma de 500 de lei, telefonul mobil şi mai multe carduri bancare aflate în poşeta victimei.

Ucigaşul a fost găsit de o patrulă de poliţie în apropiere de localitatea Deleni, el spunând anchetatorilor că a înghiţit otravă de şobolani şi antigel. Bărbatul a fost transportat la spital, unde a stat câteva ore pentru îngrijiri medicale. După ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit, el a fost dus la audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor.

El va fi prezentat instanţei, vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Profesoară din Cernavodă, găsită moartă. Avea mâinile legate şi un căluş în gură