23.6 C
București
vineri, 25 iunie 2021 - 7:41

Crimeea: Miliţiile proruse au luat cu asalt sediul marinei ucrainene din Sevastopol. Şeful marinei a fost capturat – UPDATE

spot_img

crimeea militia prorusa

UPDATE – Militanţii proruşi anunţă capturarea şefului marinei ucrainene

Militanţii proruşi au anunţat că l-au capturat, miercuri, pe şeful marinei ucrainene, Serghii Gaiduk, după ce au ocupat, cu ajutorul reprezentanţilor forţelor ruse, sediul marinei.

“A fost blocat nu poate merge nicăieri. A fost forţat să părăsească zona şi l-am prins”, a declarat Igor Eskin, reprezentantul forţelor ruse la faţa locului.

UPDATE – Soldaţii ucraineni părăsesc baza navală din Sevastopol

Militarii ucraineni părăsesc sediul marinei din Sevastopol, după ce acesta a fost ocupat de miliţiile proruse.

Unul dintre soldaţi avea lacrimi în ochi la vederea drapelului rus arborat pe clădire, care l-a înlocuit pe cel ucrainean.

Milițiile proruse au ocupat miercuri dimineață sediul marinei ucrainene la Sevastopol, capitala Crimeii, fără să tragă niciun foc de armă, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov.

“Sunt aproximativ 200, unii cu cagule. Nu sunt înarmaţi şi nu a fost tras niciun foc de armă de partea noastră”, a precizat acesta.

“Ofiţerii s-au baricadat în interiorul clădirii şi negocierile sunt în curs”, a continuat Bogdanov.

“Chiar dacă avem autorizaţie să ne folosim armele pentru a ne apăra, nu o facem şi nu o vom face”, a precizat el.

Anterior, agenția de presă Unian, citându-l pe șeful Centrului pentru studii politice și militare din Kiev, Dmitri Tâmciuk, relatase că milițiile proruse, folosindu-se de femei ca scuturi umane, au luat cu asalt cartierul general al marinei ucrainene din Sevastopol.

În același timp, agenția de presă Interfax relatează că sute de locuitori ai Sevastopolului au intrat pe teritoriul sediului central al marinei ucrainene și au cerut conducerii să elibereze zona.

„Câteva sute de activiști cu drapele ruse au demolat baricadele la intrarea în cartierul general al marinei ucrainene și au intrat în complexul militar, cerându-le celor aflați înăuntru să depună armele și să părăsească teritoriul, care este de acum rusesc”, a subliniat un oficial din conducerea marinei Ucrainei.

În prezent, grupul de activiști poartă negocieri cu Serghei Gaiduk, comandantul marinei ucrainene din Sevastopol

Potrivit agenţiei de presă oficiale ruse Itar-Tass, militanţii au înălţat un drapel al Rusiei pe sediul marinei ucrainene .Ei au protestat inițial în exteriorul clădirii, după care au pătruns în interior decupând un gard, potrivit aceleiaşi surse.

C.A.