7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 10:44
No menu items!

Creștere record de vaccinări în rândul profesorilor. Peste 3.200 de cadre didactice, imunizate în ultima săptămână

spot_img

Peste 3.200 de cadre didactice şi peste 3.100 de elevi s-au vaccinat în ultima săptămână, numărul acestora fiind în creştere faţă de săptămâna anterioară.

„În ultima săptămână, au fost vaccinate 3.255 de cadre didactice în total, practic, cu peste 200% mai mult decât în săptămâna precedentă, când erau 1.020 de cadre didactice vaccinate sau personal auxiliar din rândul personalului angajat”, a anunțat, marți, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

Și imunizarea în rândul elevilor a înregistrat o creștere, în ultima săptămână fiind vaccinați 3.135 de elevi, cu 17% mai mult decât în săptămâna precedentă.

Aceste persoane au fost vaccinate fie în centrele din unităţile de învăţământ preuniversitare, fie cu sprijinul echipelor mobile.

Puțin peste jumătate din școlile și grădinițele din țară au început luni cursurile fizic, după ce s-a stabilit pragul de vaccinare în rândul personalului didactic de peste 60%.

Acest prag a făcut ca o bună parte din unitățile de învățământ, unde cadrele didactice nu s-au vaccinat, să rămână în online, deși sunt în localități unde nu sunt deloc sau extrem de puține cazuri de COVID-19. Așa că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, că s-a răzgândit și că va propune ca școlile să fie deschise fizic dacă rata de infectare în localitate este sub 3 la mie, renunțânu-se astfel la pragul de vaccinare pentru personalul din unitățile de învățământ respective.

                                                                                                                    Adina Silav