22.3 C
București
duminică, 1 septembrie 2024 - 8:01
No menu items!

Creștere alarmantă a cazurilor de tuse convulsivă în România

spot_img

România se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor de de tuse convulsivă în România. În primele patru luni ale acestui an, în România, s-au înregistrat 112 cazuri de tuse convulsivă, față de doar de 16 cazuri înregistrate in anul 2023,anunță Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

„În contextul creșterii incidenței tusei convulsive în EU/EEA, au fost înregistrate în România, în primele patru luni ale anului 2024, 112 cazuri de tuse convulsivă, reprezentând o creștere semnificativă față de 16 cazuri înregistrate în anul 2023, respectiv 93 cazuri media celor 5 ani pre-pandemici (2015-2019)”, a transmis INSP.

Au fost înregistrate două decese, ambele la sugari. Cazurile au fost înregistrate în 22 județe ale țării, iar grupa de vârstă cea mai afectată este 0-4 ani.

„Un procent de 33% dintre cazuri sunt sugari, din care 89% erau eligibili pentru vaccinare”, a mai precizat INSP.

Din numărul total de 112 cazuri, 78% nu aveau nicio doză de vaccin în antecedente, deși procentul optim era de 95% cu cel puțin o doză de vaccin.

Recomandări pentru populație

  • prezentarea la medic la apariția simptomelor sugestive: accese de tuse intense și prelungite, vomă după accesele de tuse, dificultate în respirație la sugar, inspir zgomotos (”tuse măgărească”);
  • vaccinarea la timp a sugarilor și recuperarea restanțierilor;
  • vaccinarea gravidei, în vederea asigurării protecției sugarului mic, dar și a mamei;
  • vaccinarea adultului, cu rapel la fiecare 10 ani;
  • promovarea vaccinării de tip ”cocooning” în anturajul sugarului (într-o familie care așteaptă un nou-născut, atât părinții, cît și bunicii și frații sugarului să fie vaccinați conform calendarului național de vaccinare sau recomandărilor pentru adulți).

D.Constantin