5.2 C
București
luni, 11 noiembrie 2024 - 13:31
No menu items!

Creditarea a scăzut cu peste 3% în decembrie. Doar statul a luat mai mulți bani de la bănci

spot_img

depozite

Creditarea populației și a firmelor a scăzut cu 3,3% în luna decembrie a anului trecut față de aceeași lună din 2012, în timp ce statul s-a împrumutat cu 3,5% mai mult, respectiv cu 2,68 miliarde de lei față de ultima lună a anului 2012. Datele Băncii Naționale a României (BNR) mai arată că economisirea a crescut, în aceeași perioadă, cu 9,3%.

”Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut, în luna decembrie 2013 cu 0,6% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2013, până la nivelul de 218 miliarde de lei. Creditul în lei s-a redus cu 0,6% (-0,9% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,6% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,5%)”, a transmis BNR.

Potrivit băncii centrale, la 31 decembrie 2013, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 3,3% (4,7% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2012, pe seama majorării cu 0,7% a componentei în lei (-0,8% în termeni reali) şi a diminuării cu 5,7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 6,8%).

Creditul guvernamental  s-a majorat în luna decembrie 2013 cu 3,5%, până la 80 de miliarde de lei. La 31 decembrie 2013, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 1,8% (0,2% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2012.

Depozitele rezidenţilor (clienţi neguvernamentali) s-au majorat în luna decembrie 2013 cu 3,2% faţă de luna noiembrie 2013, până la nivelul de 215 miliarde de lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,1%, până la 80 de miliarde de lei. La 31 decembrie 2013, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,1% (5,4% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2012.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 11,1%, până la aproape 62 de miliarde de lei. La 31 decembrie 2013, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 22,3% (20,5% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2012.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 0,6%, până la nivelul de 73 de miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,6%, până la 16 miliarde de euro).

Comparativ cu aceeaşi lună din 2012, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 2,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 1,2%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 4,7% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,4%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 1,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 3,1%).

Cosmina Croitoru