13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:21
No menu items!

CRBL, implicat într-un accident rutier, soldat cu rănirea unui copil

spot_img

CRBL, implicat într-un accident rutier, soldat cu rănirea unui copil

Cântăreţul CRBL a fost implicat, duminică seară, într-un accident, la intersecţia Şoselei de Centură a Capitalei cu Şoseaua Ştefăneşti, autoturismul condus de el intrând în coliziune cu un altul, care a fost oprit brusc în faţa lui şi în care se afla şi o fetiţă de opt ani, care a ajuns la spital, potrivit Mediafax.

Accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de un bărbat şi în care se mai aflau soţia acestuia şi fetiţa lor de opt ani a fost oprit brusc pentru evitarea coliziunii cu un alt autovehicul care i-a trecut razant prin faţă, la intersecţia Şoselei de Centură a Capitalei cu Şoseaua Ştefăneşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.

Maşina condusă de CRBL, care venea din spatele autoturismului oprit brusc, a intrat în coliziune cu acesta din urmă.

În urma impactului, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital, alături de mama sa, în timp ce cântăreţul şi celălalt şofer sunt audiaţi la poliţie, a mai spus Burada.

Fetiţa nu era în stare gravă, iar maşinile au fost uşor avariate, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Din primele cercetări, reiese că CRBL nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţă.

C.A.