Cozi uriașe pentru obținerea unui certificat de cazier judiciar. A “cedat” baza de date a Evidenței Persoanelor

Sute de oameni au petrecut, luni, ore întregi la cozi la secțiile de poliție din București, dar și la inspectorate de poliție din țară pentru obținerea certificatelor de cazier judiciar. Motivul: computerele polițiștilor nu se pot conecta la baza de date a Evidenței Persoanelor.

Surse din poliție au precizat pentru Sursa Zilei că, încă de la finele săptămânii trecute, au apărut erori de conexiune la baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

“Conexiunea se realizează doar din când în când, cu sincope. Problema este la Evidența Persoanelor, iar erorile de conexiune au apărut nu doar la secții de poliție din București, ci și la unități de poliție din țară. Specialiștii noștri lucrează și ei la remedierea problemelor, pentru a-i ajuta pe cei de la DEPABD”, au explicat oficiali ai Poliției.

Luni dimineață, zeci de persoane așteptau la cozi uriașe la secțiile de poliție pentru a obține certificatele de cazier judiciar.

La Secția 15 Poliție, cu puțin înainte de finalul programului, adică înainte de ora 16.00, peste 50 de persoane așteptau încă la coada care se întindea în afara unității. La Secția 26 Poliție, aceeași problemă. Eliberarea unui certificat de cazier judiciar dura, în cel mai fericit caz, 25 de minute, datele fiind introduse manual.

“Banii noștri sunt investiți și în această bază de date, și în salariile specialiștilor care o administrează. Cine ne dă înapoi timpul petrecut la coadă și banii pierduți acum?”, spune revoltat unul dintre bucureștenii aflați luni, cu câteva minute înainte de ora 16.00, la coada formată la ghișeele Secției 26, după un periplu la cinci secții de poliție din București.

Raluca Dan

foto: ziaruldeiasi.ro

NICIUN COMENTARIU