22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:54
No menu items!

Covasna: Incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului

spot_img

pompieri_incendiu

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază la o fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Brateş, judeţul Covasna, trei echipaje de pompieri din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc intervenind pentru a stinge focul.

Un incendiu a izbucnit, în jurul orei 14.00, la o fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Brateş, unde intervin două echipaje din Sfântu Gheorghe şi unul din Târgu Secuiesc, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj.

El a spus că focul a distrus, până în prezent, acoperişul pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi o autoutilitară parcată într-o anexă.

Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat persoane rănite şi la ora transmiterii acestei ştiri se intervine pentru stingerea focului.

Lucian Mera