12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:32
No menu items!

Coșmarul continuă în București: sute de blocuri din sectoarele 4, 5 și 6, fără apă caldă și căldură din cauza unor noi avarii

spot_img

Câteva sute de blocuri din sectoarele 4, 5 și 6 ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unor noi avarii, dar și a unor „lucrări de reîntregire a rețelei primare”, a anunțat luni compania municipală Termoenergetica București.

Au loc lucrări în următoarele puncte:

  • Conducta Magistralei DN 700 în zona Căii Ferentari din Sectorul 5 al Capitalei.
  • Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru 8 puncte termice, care alimentează aproximativ 70 de blocuri va fi sistată până joi, 10.11.2022, ora 23.00.
  • Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Calea Ferentari, Șoseaua Sălaj și străzile Spătaru Preda și Năsăud. Oprirea este impusă de necesitatea reîntregirii rețelei primare după finalizarea lucrărilor executate (și a probelor de presiune) de Compania Energetica Servicii. Compania a montat în ultima perioadă aproximativ 1000 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecție a avariilor.
  • Conducta Magistralei Grivița, DN 700, în zona Bulevardului Geniului din Sectorul 6 al Capitalei. Va funcţiona deficitar alimentarea pentru consumatorii din zona bulevardelor I.Ghe. Duca și Dinicu Golescu, Piața Gării de Nord și Calea Plevnei până miercuri, 09.11.2022, ora 23.00.
  • Conducta DN 800, în zona Iuliu Maniu din Sectorul 6. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru 4 puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 77 de blocuri și Grădinița nr.195, va fi sistată până miercuri, 09.11.2022, ora 23.00.
  • Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Bulevardului Iuliu Maniu și străzilor Valea Lungă și Vistiernicul Stravinos.
  • Conducta DN 600, în zona Calea Văcărești din Sectorul 4. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru 2 puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 38 blocuri și Școala Generală nr.100, va fi sistată până joi,10.11.2022. Vor fi afectate de oprire punctele termice din zona Căii Văcărești.

Conform Termoenergetica, se va lucra simultan în mai multe locuri, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

D.Constantin