4.6 C
București
joi, 15 aprilie 2021 - 10:18

Corneliu Dobrițoiu, suspendat din PNL

Fostul ministru al apărării a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Senatorul Corneliu Dobriţoiu a fost suspendat din PNL, ca urmare a deciziei de condamnare a sa, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare. Anunțul a fost făcut, luni, de vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu. 

„Dacă este primă instanţă este doar suspendat”, a explicat Atanasiu, după şedinţa grupului PNL din Senat. El a precizat că nu s-a discutat cine va prelua şefia Comisiei de apărare din Senat, în locul lui Corneliu Dobriţoiu.

Fostul ministru al apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost condamnat, luni, de magistraţii de la ÎCCJ, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali” în care a fost trimis în judecată în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

Valeriu Motoc