vineri, 23 octombrie 2020 - 0:45

Corlățean i-a solicitat lui Kerry accelerarea demersurilor pentru numirea unui nou ambasador SUA

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

 titus-corlatean

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a avut, marți, la Washington, o discuție cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, context în care a solicitat accelerarea demersurilor americane pentru numirea unui nou ambasador al SUA la București, informează MAE.

La rândul său, secretarul de stat, John Kerry, l-a asigurat pe ministrul de Externe, Titus Corlăţean că administraţia americană „are în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la Bucureşti, alături de alte propuneri de ambasadori americani în state membre NATO”, mai precizează sursa citată.

Potrivit sursei citate, întâlnirea a avut loc în marja Conferinței „Toward a Europe whole and free”, organizată de Consiliul Atlantic al SUA (ACUS), unde şeful diplomaţiei române a ţinut un discurs în cadrul sesiunii “Defining a Strategy for Europe’s East”.

“În cadrul discuției dintre cei doi demnitari a fost abordată tematica Parteneriatului Strategic cu SUA, respectiv evoluțiile din Europa de Est, cu referire la Republica Moldova. Cu acest prilej, ministrul Titus Corlățean a ridicat subiectul necesității accelerării procedurilor interne americane pentru desemnarea unui nou ambasador al SUA la București”, precizează MAE.

 Totodată, arată aceeași sursă, Kerry a împărtășit preocupările părții române pentru evoluțiile de securitate din spațiul estic, precum și nevoia unei coordonări strategice europene și euro-atlantice în acest sens. El a dat asigurări că administrația americană are în atenție necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la București, alături de alte propuneri de ambasadori americani în state membre NATO.

Secretarul de stat, John Kerry, “a împărtăşit preocupările părţii române pentru evoluţiile de securitate din spaţiul Estic, precum şi nevoia unei coordonări strategice europene şi euro-atlantice în acest sens”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Șeful diplomaţiei a avut, marţi, și o întrevedere cu senatorul democrat Carl Levin, preşedintele Comitetului pentru Apărare din Senatul american.

C.A.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...