11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:04
No menu items!

Corina Dumitrescu, rectorul Universității „Dimitrie Cantemir”, audiată la DNA

spot_img

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției a răspuns întrebărilor procurorilor în scandalul EADS – Microsoft.

Dumitrescu Corina_SZ 2

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Corina Dumitrescu, a răspuns, marți, întrebărilor procurorilor, în scandalul EADS – Microsoft. Corina Dumitrescu a fost audiată, conform unor surse judiciare, în calitate de martor.

Corina Dumitrescu lucrează din 1990 la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, iar din 2007 a ocupat funcția de rector al acestei universități particulare.În perioada 2001 – 2005, a fost secretar general în Ministerul Justiției, sub mandatul Rodicăi Stănoiu, membru al cabinetului Adrian Năstase.

De altfel, contractele cu EADS au fost semnate de autoritățile din România exact în acea perioadă – MAI, Ministerul Apărării, TAROM și altele. Ministerul Justiției trebuia să avizeze absolut toate hotărârile guvernului, din punct de vedere juridic.

În mai 2012, Corina Dumitrescu a fost nominalizată ca ministru al educației de premierul Victor Ponta, dar a fost contestată și în locul ei a ajuns în cabinet Ion Mang.