7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:59
No menu items!

Copos, șase luni în plus de închisoare

spot_img

Decizia de vineri a magistraților nu este definitivă și poate fi contestată la o instanţă superioară

George Copos 2_SZ

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis să aplice un spor de pedeapsă de şase luni, în urma contopirii pedepselor primite de Gheorghe Copos în dosarele „Loteria I” şi „Transferuri în fotbal”.

Judecătoria Sectorului 5 a contopit pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care Copos a fost găsit de evaziune fiscală de peste un milion de euro, faptă comisă cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, cu cea de trei ani şi opt luni primită în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a decis ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani, la care a adăugat încă şase luni, având în vedere că cele două infracţiuni sunt concurente.

Decizia de vineri a magistraților nu este definitivă și poate fi contestată la o instanţă superioară.

Pe 25 august, magistrații Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul cunoscut cu numele de Loteria I.

Când a primit această pedeapsă, Copos era încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.