0.3 C
București
luni, 24 ianuarie 2022 - 16:26
No menu items!

Copil de cinci ani, în COMĂ ALCOOLICĂ după ce a băut un litru de vin

spot_img

copil-spital

Un copil de cinci ani din judeţul Iaşi a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, după ce, lăsat nesupravegheat, a băut aproape un litru de vin. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a început o anchetă în acest caz.

Copilul a mers, luni, împreună cu părinţii la bunicii paterni, iar la un moment dat a fost lăsat nesupravegheat şi a băut singur aproape un litru de vin. Micuțul a fost transportat în comă alcoolică la spital.

A ajuns la noi ieri (luni – n.r.) un copil de cinci ani din comuna Ungheni. Era în comă de gradul al doilea şi aparţinătorii spuneau că au uitat o sticlă de vin prin casă, iar, nesupravegheat fiind, acesta a băut toată sticla, ajungând la noi cu o alcolemie de 4,12. Astăzi însă se simte bine, şi-a revenit şi este conştient”‘, a declarat marţi medicul Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au afirmat că au fost demarate primele anchete în acest caz, însă asistentul social din comună a declarat pentru MEDIAFAX că băiatul face parte dintr-o familie “văzută bine la nivelul comunităţii“, fiind vorba despre “un accident stupid”.