19.8 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 18:24
No menu items!

Copii de la clasa pregătitoare, terorizați la o școală din Brașov. „De ce să merg eu la școală ca să fiu bătut? Să-i spuneți lui Iohannis”

spot_img

Poliţiştii braşoveni au demarat verificări după ce părinţii unor elevi de clasă pregătitoare de la o şcoală din municipiul Braşov au anunţat că nu îi vor duce pe copii la şcoală până când conducerea unităţii nu va lua măsuri privind bullying-ul la care sunt supuşi de către un coleg de clasă.

Situaţia a fost sesizată săptămâna trecută conducerii unităţii şcolare, care nu ar fi luat nicio măsură şi, ca urmare, a fost relatată pe reţelele sociale şi în presa locală.

„În urma apariţiei în mediul online a unor articole privind o situaţie semnalată la o şcoală gimnazială din municipiul Braşov, (…) la data de 29 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară Braşov s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Paralel cu desfăşurarea activităţilor poliţieneşti specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unităţii de învăţământ ca luni, 2 octombrie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară să fie prezenţi la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfăşurării de activităţi de informare pentru asigurarea unui climat şcolar sigur”, a transmis, luni dimineaţă, IPJ Braşov.

Majoritatea copiilor care studiază într-o clasă pregătitoare de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Braşov susţin că, încă din primele zile de şcoală, au fost terorizaţi de unul dintre colegi, cu bătăi şi ameninţări.

“Avem un coleg care ne bate. Eu cu colegii mei nu mai vrem sa mergem la școală. Să ne ajute cineva. De ce să merg eu la școală ca să fiu bătut? Să îi spuneți asta și lui  Iohannis”, a transmis într-un mesaj video unul dintre copii.

„Copiii agresaţi sunt speriaţi şi au spus că nu mai vor să meargă la şcoală din cauza acestui coleg, iar cei cărora nu li s-a întâmplat nimic le este teamă că şi ei vor putea fi agresaţi în următoarele zile. Doresc ca prin această sesizare pe care v-am adresat-o să găsiţi cât mai repede şi cea mai bună soluţie pentru ca aceste violenţe să înceteze şi toţi copiii să meargă fericiţi la şcoală, nu cu frică că va urma încă o zi în care vor fi agresaţi fizic şi verbal de colegul lor”, se arată într-o sesizare adresată conducerii unităţii şcolare, care a fost trimisă şi presei locale.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: bizbrasov.ro