1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 12:59
No menu items!

Controale la farmacii: Au fost găsite seringi contrafăcute cu ser contra hepatitei

spot_img

seringi

Poliţia şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) au demarat o anchetă după ce în trei farmacii din ţară au fost găsite seringi cu ser contra hepatitei B şi C contrafăcute, au anunțat, joi, oficiali ai ANM.

Seringile cu ser contra hepatitei contrafăcute, în legătură cu care a fost demarată o anchetă, au fost găsite în două farmacii din Piteşti şi într- una din judeţul Ialomiţa, transmite MEDIAFAX.

“Este vorba despre medicamentul Pegasys. Au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane. Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, au explicat surse din rândul anchetatorilor.

Potrivit aceloraşi surse, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare. “În rest, cutia este foarte bine copiată”, au adăugat sursele citate.

Ancheta a fost demarată în urma unor sesizări primite de la pacienţi.

O seringă Pegasys are un preţ mediu de peste 750 de lei.

Lucian Mera