10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 7:47

Contor Group Arad caută finanțare pentru a-și relansa activitatea din insolvență

spot_img

Contor Group Arad caută finanțare pentru a-și relansa activitatea în insolvență

Conducerea companiei Contor Group din Arad a convocat o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor pentru 12 iulie, în încercarea de a găsi soluții de finanțare pentru relansarea activității, potrivit unui comunicat transmis marți către Bursa de Valori București (BVB).

Convocarea este făcută de administratorul special Alida Toma și de administartorul judiciar SCP Expert SPRL. Contor Group, furnizor de echipamente de măsurare a apei şi de sisteme de citire la distanţă prin radio, este în procedură de reorganizare judiciară din 2011.

La primul punct al ordinii de zi, se specifică ”mandatarea administratorului special în vederea contractării unor servicii de consultanță specializate, pentru finanțarea societății, inclusiv prin metode specifice pieței de capital”.

De asemenea, se propune diminuarea capitalului social și modificarea planului de reorganizare, în sensul adaptării la condițiile actuale ale societății.

În primul trimestru al acestui an, situația financiară a societății s-a degradat, înregistrând pierderi de 1,18 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 4,88 milioane de lei.

De asemenea, compania are datorii curente de 16,15 milioane de lei, datorii pe termen lung de 30,39 milioane de lei și creanțe de 3,52 milioane de lei.

Contor Group Arad este listată la BVB sub simbolul CGC.

Vlad Bârleanu