10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 22:56
No menu items!

Continuă seria morților din cauza “mascaților”. Contabila unei școli din Capitală a murit în timpul perchezițiilor

spot_img

Contabila unei școli din Capitală a făcut infarct și a murit după ce a aflat că procurori ai Parchetului Tribunalului București și polițiști au descins, miercuri, la unitatea de învățământ, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune și delapidare privind achiziții în școli.

Surse judiciare citate de News.ro au precizat că femeia era contabilă la Școala nr. 96 din sectorul 4, unde au avut loc percheziții miercuri. Acesteia i s-a făcut rău la scurt timp după ce a aflat că în școală au venit anchetatorii, s-a prăbușit în urma unui infarct și a fost dusă la spital, însă nu a mai putut fi salvată. Surse apropiate anchetei au precizat pentru News.ro că femeia nu era vizată în dosar.

Perchezițiile au avut loc la școlile 96 și 133 din sectorul 4 al Capitalei, într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu o serie de acuzații de evaziune fiscală, delapidare și corupție, legate de achiziții în unități de învățământ, au mai precizat sursele citate.

În anchetă ar fi vizați angajați ai Direcției de Tineret și Sport din autoritatea locală, pentru modul de desfășurare a unor licitații și de atribuire a contractelor.

Contabila școlii r. 96 din Capitală se înscrie într-o lungă listă de victime provocate de descinderi în forță sau de acțiuni abuzive ale polițiștilor și procurorilor. În ultimii ani, mai mulți români au murit în urma unor infarcturi în timpul perchezițiilor ori s-au sinucis în timpul derulării unor anchete.

Astfel, cu o lună în urmă, un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Arad, bănuit de contrabandă cu ţigări, a murit în timpul perchezițiilor făcute de “mascați” în locuința sa.

Cu patru ani în urmă, pe 1 martie 2012, șeful Serviciului de Stare Civilă de la Primăria Sectorului 1 a murit, în timpul unor percheziții DIICOT. Nici Adrian Toma nu era vizat de anchetă, însă a făcut infarct după ce a fost sunat de anchetatori și chemat la birou pentru a asista la percheziții.

În noiembrie 2011, un bătrân în vârstă de 80 de ani a murit când i-a văzut pe “mascați” la ușa lui. Bătrânul nu era vizat în vreun dosar și a făcut infarct când s-a trezit cu poliția la ușă.

În decembrie anul trecut, un om de afaceri din Bârlad s-a sinucis în sediul firmei sale, vizată de o anchetă a DNA.

În noiembrie 2014, Luminița Ionescu, consilier și membru în Comisia de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Prefecturii Buzău, s-a sinucis după ce a fost audiată de DNA.

În februarie 2014, fostul director al CFR Marfă, Dragoș Alexandru Drăghici a murit în urma unui atac cerebral, suferit în ziua în care DNA a făcut primele rețineri într-un dosar în care acesta era vizat de anchetatori.

În mai 2014, unul dintre avocații omului de afaceri Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, s-a sinucis aruncându-se în fața metroului, imediat după ce a părăsit sediul DNA, unde fusese audiat mai multe ore, într-un dosar care-l viza pe afacerist.

În vara anului 2014, cinci pensionari din județele Argeș și Harghita s-au sinucis după ce au fost chemați la DNA pentru a fi audiați în legătură cu o presupusă mită într-un dosar privind avizarea unor pensionări ilegale. Una dintre bătrânele anchetate atunci de procurori și-a pus capăt zilelor după ce a fost acuzată că ar fi dat șpagă un borcan cu miere pentru a ieși mai repede la pensie.

R.D.