19 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 14:08
No menu items!

Consulatul german la Kiev, lovit de rachetele rusești, în timp ce Germania va livra Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană IRIS-T SLM în câteva zile

spot_img

Clădirea care găzduiește consulatul german la Kiev a fost lovită în timpul loviturilor cu rachete rusești de luni dimineață. Ministerul de Externe de la Berlin precizează că nu sunt victim întrucât clădirea  nu a mai fost folosită de la izbucnirea războiului.

Secția de vize a Consulatului Germaniei din Kiev a avut de suferit în timpul atacurilor masive ale Rusiei asupra capitalei Ucrainei, conform publicației germane Bild.

Germania va livra Ucrainei primul din cele patru sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T SLM în câteva zile, a declarat luni ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, potrivit Reuters.

„Reînceperea tirurilor cu rachete asupra Kievului și a multor altor orașe arată cât de important este să furnizăm rapid Ucrainei sisteme de apărare aeriană”, a declarat Lambrecht într-un comunicat.

„Atacurile Rusiei cu rachete și drone terorizează în special populația civilă. Acesta este motivul pentru care oferim acum sprijin în special cu arme de apărare aeriană.”