18.9 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 19:43

Constituție: Statul va putea acţiona împotriva magistraţilor pentru recuperarea prejudiciului cauzat

spot_img

Constitutie: Statul va putea acționa împotriva magistraților pentru recuperarea prejudiciului cauzat

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament prin care permite statului să acţioneze pentru recuperarea prejudiciului cauzat de magistraţi care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

“Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii inclusiv în ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Statul statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii”, este amendamentul adoptat de membrii Comisiei, care înlocuieşte articolul 52, aliniatul 3 din Legea fundamentală.

În favoarea acestuia s-au pronunţat 15 membri ai Comisiei pentru revizuirea Constituţiei.

“Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, se prevede în actuala formă a textului constituţional.

Andrei Tudor