13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:42
No menu items!

Constantin Coman, Coface: Ne-am bucurat că a fost blocată varianta Codului Insolvenței propusă în octombrie

spot_img

coman

Viitoarea legislație a insolvenței ar trebui să asigure proceduri mai rapide, un echilibru mai mare între clasele de creditori și limitarea posibilității managerilor care au dus firmele în insolvență de a reveni în business, au afirmat reprezentanții agenției de rating Coface România.

Anul trecut, Guvernul a încercat promovarea unui nou Cod al Insolvenței, care a fost blocat de Curtea Constituțională.

”Din punctul nostru de vedere, ne-am bucurat că a fost blocat, neavând o sustenabilitate pe termen lung”, a declarat miercuri Constrantin Coman, Country Manager al Coface România.

Din punctul de vedere al Coface, principala problemă a variantei propuse de Guvernul Ponta era securizarea creanțelor statului în detrimentul celorlalți creditori.

Coman spune că legea insolvenței trebuie modificată astfel încât să existe un echilibru mai mare între cele trei clase de creditori – stat, bănci și chirografari. În prezent, creditorii chirografari obțin sub 1% din masa credală, fapt care reprezintă o problemă pentru potențailii investitori străini, care sunt demotivați.

De asemenea legea insolvenței ar trebui să impună proceduri mai rapide. În actuala lege, reorganizarea durează trei ani, iar varianta blocată la Curte prevedea un an. ”Evident că un an, așa cum era propunerea inițială, pare nefezabil, dar probabil că o perioadă de doi ani ar fi mai potrivită”, a spus Coman.

Un al treilea element necesar ar fi introducerea unei interdicții pentru administratorul unei companii care a intrat în insolvență de a se întoarce în business cu o altă companie, dacă insolvența îi poate fi imputată, pentru o anumită perioadă.

În 2013, au intrat în insolvență 27.145 de companii românești, în creștere cu 5% față de 2012. Cifra este foarte mare și este similară cu cea din Germania, unde sunt de zece ori mai multe firme active.

O creștere bruscă a numărului de insolvențe a avut loc în trimestrul al patrulea, în contextul în care în octombrie s-a promovat propunerea pentru noul Cod, iar multe companii au vrut să înceapă procedurile pe reglementările aflate în vigoare.

Reprezentanții Coface mai atrag atenția că există un dezechilibru major: criteriile de admitere a unei cereri de insolvență din partea creditorilor sunt dure, iar cele impuse debitoarei (insolvență voluntară) sunt mult mai laxe.

În ultimii ani, peste jumătate din insolvențe au fost voluntare, la cererea debitoarelor, și au urmat unor procere de dezinvestire, în care acționarii și-au retras activele din business. Astfel, legislația viitoare ar trebui să prevadă limitări pentru insolvențele voluntare, spune Coman.

În 2013, au intrat în insolvență 5 companii cu cifre de afaceri de peste 100 milioane de euro, față de trei, în 2012. Astfel, pentru 2014, se prevede o creștere a insolvențelor în rândul IMM-urilor, datorată efectului de tip domino.

Din punctul de vedere al indicatorilor macroeconomici, Coface prognozează o creștere a PIB de 2,1%, pe baza unei reveniri a economiei mondiale și a unui avans al consumului.

Prognoza anuală pentru inflație este de 3 – 3,5%. Pentru primul trimestru, prognoza este de 1%, fiind așteptate presiuni inflaționiste în următoarele trimestre, din cauza specificității unui an electoral – măsuri populiste, alocații sociale etc.

Vlad Bârleanu