4.4 C
București
marți, 10 decembrie 2024 - 10:53
No menu items!

Consiliul şi Comisia Europeană, chemate săptămâna viitoare în Parlamentul European de Grupul Social-Democrat

spot_img

Grupul Social-Democrat cheamă Consiliul și Comisia Europeană în Parlamentul European, săptămâna viitoare, pentru discuții privind pașii care trebuie făcuți pentru aderarea Româniai la spațiul Schengen, a anunțat europarlamentarul Victor Negrescu.

„Săptămână viitoare Consiliul şi Comisia Europeană au fost chemate în Parlamentul European, la inițiativa Grupului social-democrat, pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen şi pentru a prezenta care sunt următorii paşi de urmat pentru realizarea acestui obiectiv. Să sperăm că celelalte grupuri politice vor susține demersul.

Tot săptămâna viitoare, Partidul Social Democrat va pune subiectul pe agenda şedinței de pregătire a Consiliului European organizată de stânga europeană cu şefii de stat şi de guvern. De altfel, guvernele social-democrate din Germania şi Spania şi ministrul de interne social-democrat din Luxemburg au fost ieri printre cei mai puternici susținători ai României prin intervențiile lor din Consiliul de Justiție şi Afaceri Interne.

Nu cedăm! Rămâne de văzut dacă dreapta europeană, din care face parte cancelarul austriac, ne urmează exemplul”, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

M. Nedelcu