Congresul PNL a adoptat noul Statut care elimină apartenența la ALDE

Sâmbătă vor fi supuse votului trei rezoluţii ale congresului: fuziunea cu PDL, afilierea la PPE şi propunerea nominală a candidatului din partea PNL pentru alegerile prezidenţiale

pnl

Congresul PNL a adoptat, vineri, noul Statut al partidului, care elimină din actuala formă apartenenţa la ALDE sau la Internaţionala Liberală, instituie sistemul de alegeri uninominale pentru conducerea partidului şi un mecanism de control al activităţii miniştrilor. În schimb, nu este precizată apartenenţa la vreo altă familie politică europeană, cum ar fi PPE.

Noul Statut a fost adoptat prin ridicare de mână, cu majoritatea voturilor celor peste 1.000 de delegaţi, înregistrându-se 6 voturi “împotrivă” şi 8 abţineri.

Acest statut nu e o formalitate, nu arată numai cum funcţionăm, ci şi cine suntem. Sunt foarte mulţumit că astăzi (vineri – n.r.) aţi votat aproape în unanimitate pentru acest nou statut.

Klaus Iohannis

În plus, Iohannis a supus votului ordinea de zi a congresului de sâmbătă, când vor fi alese funcţiile de conducere şi vor fi adoptate o serie de rezoluţii. El a anunţat că vor fi supuse votului şi dezbătute trei astfel de rezoluţii ale congresului: fuziunea cu PDL, afilierea la PPE şi propunerea nominală a candidatului din partea PNL pentru alegerile prezidenţiale.

Comisia de statut a PNL a adoptat, vineri dimineaţă, amendamentul propus de Mircea Ionescu Quintus privind denumirea PNL, urmând ca noua formă a Statutului să fie aprobată în Congresul partidului. “Întreaga denumire, identitatea, tradiţia şi unitatea sunt valori imuabile ale Partidului Naţional Liberal“, se arată în amendamentul la Statutul PNL propus de Quintus şi aprobat în Comisia de statut.

Potrivit proiectului de statut, dintre cei 31 de vicepreşedinţi, care vor fi aleşi uninominal sâmbătă, 15 vor avea competenţe executive pentru a se ocupa de domenii specifice. Din Biroul Politic Naţional, pe lângă preşedintele PNL, secretarul general şi cei 31 de vicepreşedinţi, mai fac parte ca membri de drept având calitatea de membru de partid: prim-ministrul, miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţii filialelor PNL, liderii şi viceliderii grupurilor parlamentare ale PNL, membrii Birourilor Permanente ale Parlamentului, preşedinţii comisiilor parlamentare permanente, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii din municipiile reşedinţă de judeţ, de sector şi primarul general al Municipiului Bucureşti, preşedintele TNL, OFL, Clubul Studenţilor Liberali şi Liga Aleşilor Locali, foştii preşedinţi ai PNL care sunt membri ai partidului şi trezorierul.

Secretarul general al PNL nu va mai fi ales de Congres, ci va fi numit de Biroul Politic Naţional, la propunerea preşedintelui PNL.

În cazul preşedintelui PNL, Statutul este completat cu prevederea conform căreia “în cazul vacantării funcţiei de preşedinte al PNL, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către un vicepreşedinte ales de Congres, desemnat prin vot de către BPN“. “În situaţia în care preşedintele este în imposibilitatea de a-şi exercita, din motive obiective şi temporare, funcţia, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către secretarul general”, se stipulează în document.

În Statutul PNL este menţinută prevederea conform căreia Delegaţia Permanentă este cea care “desemnează candidatul PNL la funcţia de Preşedinte al României”.

R.D.

NICIUN COMENTARIU