CONGRES EXTRAORDINAR AL PSD. Statutul, modificat. Cine va conduce partidul / UPDATE

  • UPDATE

Viorica Dăncilă a fost votată preşedinte al PSD de către delegaţii prezenţi la Congresul extraordinar al partidului, potrivit rezultatelor parţiale, au spus surse ale formaţiunii citate de Mediafax. Preşedinte executiv ar fi Eugen Teodorovici, iar secretar general Mihai Fifor.

Pe locul al doilea în competiţia pentru şefia PSD s-ar fi clasat Liviu Pleşoianu.

Cei 3.961 delegaţii au votat preşedintele, preşedintele executiv şi a secretarul general al formaţiunii, prin vot secret, pe trei buletine de vot.

  • UPDATE

PSD s-a angajat, sâmbătă, la Congresul extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului, să susțină zece principii intitulate „România la puterea 10”. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că aceasta este nouă linie politică a PSD.

„Sunt un om care ascultă, adună, decide şi acţionează pentru binele comun. Asta vă propun şi vouă, să ascultaţi şi să faceţi ale voastre cele zece principii care urmează. Dacă vom acţiona în spiritul lor, vom regăsi la capătul drumului România pe care ne-o dorim şi pe care şi-o doresc românii. La fel de important, ne vom regăsi pe noi înşine, social-democraţii de care românii au nevoie şi în care au încredere. Aşa că vin astăzi în faţa dumneavoastră şi în faţa tuturor românilor cu un program politic fără echivoc, o hartă care să ajute România şi partidul nostru să-şi găsească direcţia şi încrederea. Documentul conţine în egală măsură viziunea noastră şi cererile românilor, îşi propune, pentru prima oară în ultimii ani, nu doar un consens în interiorul partidului, dar şi o un dialog deschis cu toţi cetăţenii României”, a afirmat Viorica Dăncilă, sâmbătă la Congresul PSD.

Iată cele 10 principii propuse:

1. PSD face o politică pentru oameni, nu împotriva oponenților. „Asta trebuie să explice fiecare lider, cetățenii nu vor politicieni care se luptă între ei, ci politicieni care le apere interesele și viitorul”, a spus Dăncilă.

2. PSD rămâne cel mai pro-european partid din România.

3. PSD își reasumă valorile de stânga și istoria social-democrației.

4. Democrația internă, națională și europeană nu se negociază.

5. Intoleranța de orice fel descalifică actul politic.

6. România nu se oprește la marginea orașelor și a salariului mediu.

7. PSD lucrează pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă.

8. PSD combate acum inegalitățile sociale, PSD crede în șanse egale.

9. PSD susține progresul, abordează lucid problemele actuale și viitoare.

10. PSD vrea o Românie care contează în Europa.

Preşedintele interimar al PSD a adăugat că programul politic al partidul conţine un manifest general şi poziţionarea formaţiunii faţă de mai multe subiecte.

Programul politic pe care vi-l propun, „România la puterea 10”, se află în mapele pe care le-aţi primit. Conţine un manifest general, poziţionarea Partidului Social Democrat – în relaţiile interne dar şi în comunicarea publică – şi o viziune socială, cu direcţii de reconectare la stânga europeană şi o asumare a misiunii PSD de apărător al drepturilor celor mulţi. Conţine, de asemenea, o viziune economică, de dezvoltare, fundamentele reconstrucţiei noastre ca partid şi direcţiile de comunicare în plan intern şi internaţional. Am toată încrederea în această proiecţie pentru viitor, dragi colegi. Pentru a construi România pe care ne-o dorim, la puterea 10, trebuie să ţinem minte că schimbarea începe cu noi. Cu voi. Cu toţi cei care ştiu că trebuie să mergem mereu înainte, uniţi! Pentru că împreună suntem puternici!”, a conchis Dăncilă.

Social-democraţii au adoptat, în Congresul extraordinar de sâmbătă, cu unanimitate de voturi, modificarea statutului partidului. Schimbările vizează modificarea alegerii, revocării preşedintelui PSD, prin vot secret, în Congres şi regulamentul pentru desemnarea candidatului formaţiunii la prezidenţiale.

Iată ce modificări au fost făcute, potrivit documentului avizat de Congres și prezentat de Mediafax:

„Comisia de modificare a statutului PSD, aprobată prin Hotărârea Comitetului Executiv Naţional al PSD, din data de 13 iunie 2019, propune Congresului extraordinar al PSD, următoarele:

1. Se modifică Articolul 119, alineatul 3, cu privire la alegerea preşedintelui PSD, care va avea următoarea formulare: „alege preşedintele PSD, potrivit legii;”

2. Se modifică Articolul 119, alineatul 4, cu privire la desemnarea candidatului PSD la funcţia de Preşedinte al României, care va avea următoarea formulare „desemnează candidatul susţinut de PSD la funcţia de Preşedinte al României;”

3. Se modifică Articolul 122, alineatul 2, cu privire la procedura de alegere a preşedintelui PSD, care va avea următoarea formulare: „preşedintele PSD este ales sau revocat, prin vot secret, de către Congresul Partidului Social Democrat.”

4. Se abrogă alineatele 20 şi 21 din articolul 142 privind Regulamentul de organizare a alegerilor interne pentru funcţia de preşedinte al partidului, respectiv Regulamentul de organizare a scrutinului intern pentru desemnarea candidatului PSD la funcţia de Preşedinte al României.

5. Se abrogă alineatele 16 şi 17 din articolul 145 cu referire la aprobarea de către Comitetul Executiv Naţional a Regulamentului de organizare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al partidului, respectiv elaborarea şi propunerea spre aprobare Comitetului Executiv Naţional a Regulamentului de organizare a alegerilor pentru desemnarea candidatului PSD la funcţia de Preşedinte al României”, arată modificările aduse statului PSD.

Ce prevede statutul actual al social-democraţilor

În forma actuală statutul PSD precizează la articolul 119, alineatul 3 că: Congresul PSD „validează alegerile interne pentru Preşedintele PSD, desfăşurate în baza Regulamentului de organizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al partidului, elaborat de Biroul Permanent Naţional şi aprobat de Comitetul Executiv Naţional”.

De asemenea acelaşi articol prevede la alineatul 4 că Congresul „validează scrutinul electoral intern pentru desemnarea candidatului PSD la funcţia de Preşedinte al României, desfăşurat în baza Regulamentului de organizare a alegerilor pentru desemnarea candidatului PSD pentru funcţia de Preşedinte al României, elaborat de Biroul Permanent Naţional şi aprobat de Comitetul Executiv Naţional”.

Articolul 122 alineatul 2 stipulează că „Preşedintele PSD este ales sau revocat de către toţi membrii de partid în cadrul alegerilor interne desfăşurate în baza Regulamentului de organizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al partidului, elaborat de Biroul Permanent Naţional şi aprobat de Comitetul Executiv Naţional”.

Cât despre articolele propuse pentru abrogare acestea prevăd în prezent că:

Articolul 142 – „20. aprobă Regulamentul de organizare a alegerilor interne pentru funcţia de Preşedinte al partidului; 21. aprobă Regulamentul de organizare a scrutinului intern pentru desemnarea candidatului PSD pentru funcţia de Preşedinte al României”.

Articolul 145 – „16. elaborează şi propune spre aprobare Comitetului Executiv Naţional Regulamentul de organizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al partidului; 17. elaborează şi propune spre aprobare Comitetului Executiv Naţional Regulamentul de organizare a alegerilor pentru desemnarea candidatului PSD pentru funcţia de Preşedinte al României”.

Congresul PSD este în desfăşurare la Sala Palatului, sâmbătă. Social-democraţii vor alege, prin vot secret, preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al PSD.

Până acum, în Congres au fost validate, tot cu unanimitate de voturi, şi candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general al formaţiunii, precum şi reînscriere lui Eugen Teodorovici.

Cu unanimitate de voturi a fost decis şi reînscrierea candidaturii lui Eugen Teodorovici pentru funcţia de preşedinte executiv, chiar dacă vineri acesta anunţase că se retrage din competiţia internă.

La Congresul extraordinar sunt prezenţi 3.961 delegaţi

„Cu unanimitate de voturi modificarea la statut a fost adoptată”, a anunţat Florin Iordache.

Schimbările la statut vizează modificarea alegerii, revocării preşedintelui PSD, prin vot secret, în Congres şi regulamentul pentru desemnarea candidatuui formaţiunii la prezidenţiale.

Congresul a aprobat candidaturile pentru cele trei funcţii de conducere în partid. Astfel, pentru funcţia de preşedinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea, Sorin Bota şi Eugen Teodorovici sunt candidaţii înscrişi pentru funcţia de preşedinte executiv, iar pentru cea de secretar general, CEx i-a validat pe Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe şi Rodica Nassar.

 

NICIUN COMENTARIU