19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:35
No menu items!

Congres extraordinar al PNL: Florin Cîțu – în primul rând, Klaus Iohannis – marele absent

spot_img

În timp ce fostul președinte al PNL Florin Cîțu a ocupat un scaun în primul rând la Congresul extraordinar al PNL organizat, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului președinte Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis a ales să nu participe și să-și petreacă duminica, la Sibiu, sărbătorind Floriile. 

La precedentul Congres al PNL, unde a existat o confruntare între Ludovic Orban și Florin Cîțu, Klaus Iohannis a fost prezent pentru a-l susține pe Cîțu.

Înainte de a intra în sala de la Palatul Parlamentului unde are loc Congresul extraordinar al PNL, Florin Cîțu le-a declarat jurnaliștilor că ar fi trebuit să se retragă în momentul în care liberalii au decis să facă alianță cu cei de la PSD. El a spus că va trage semnale de alarmă, pentru că situația economică este foarte grea.

„Eu nu am fost de acord de la început cu alianța cu PSD, am avut un instinct, nu mi se părea soluția cea mai bună. Ar fi trebuit să mă retrag atunci (…) Știu că există un pachet de măsuri al celor de la PSD, dar trebuie să existe un pachet de măsuri și al PNL, pentru că, deocamdată, nu am văzut așa ceva. Eu sunt membru BEX și voi atrage atenția de fiecare dată când lucrurile nu merg bine. Noi trebuie să fim conștienți că toate măsurile pe care le luăm sunt pentru români”, a spus Cîțu.

Raluca Dan