19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 9:51
No menu items!

Confuzie la Deva, al doilea spital militarizat din România

spot_img

Medicii militari au preluat, miercuri, conducerea spitalului județean din Deva, așa cum s-a întâmplat la Suceava. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că Spitalul Județean rămâne spital COVID, acolo fiind, în prezent, 111 pacienți, din care 85 sunt confirmați cu noul coronavirus.  Pacienții cu alte probleme de sănătate vor fi totuși consultați. 

Update ora 15.49: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este condus, începând de miercuri, de o echipă formată din patru medici militari. Întreaga activitate va fi coordonată de lt. col. medic dr. Constantin Vlase, specialist în boli infecţioase, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă Galaţi, potrivit news.ro.

Nu este încă situația de la Suceava. Poate fi, dacă nu rezolvăm în acest moment. Am avut un management care nu a făcut față și lipsa de autoritate a făcut să avem parte de demisii. În acest moment am instalat în management medici militari”, a spus Tătaru.

Tătaru a mai spus că tot personalul medical va fi testat, iar medicii și asistentele care lucrează în spital nu vor mai merge acasă, ci vor sta la hotel.

La spitalul din Deva în acest moment nu există circuite, iar dacă există nu sunt respectate. Avem de făcut o muncă care trebuie să înceapă cu personalul medical. Care a fost infectat, care, dacă a fost infectat, e în acest moment negativ și poate continuă munca, care nu a fost testat, în ce stare este – și va fi testat. Trebuie să vedem ce e cu personalul aflat în izolare, pe care și-a luat-o fiecare cum a crezut, neexistând o anchetă epidemiologică făcută de DSP”, a spus Tătaru.

Ministrul sănătății precizat că managementul militar va rămâne la spitalul din Deva „doar cât este nevoie”. Până atunci, cadrelor medicale li s-a interzis să meargă acasă, urmând să fie acomodate la un hotel.

Deasemenea, Tătaru a spus că recomandarea sa pentru cadrele medicale de la Spitalul Județean Deva este să nu se interneze pacienți în afară de cei cu noul virus. Generând o confuzie cu privire la soarta pacienților cu alte patologii decât COVID-19. 

„Recomandarea mea a fost să nu se interneze altfel de pacienți (în afară de COVID-19 – n.red.). Este o unitate de primiri urgențe care funcționează. Această unitate de primire urgență va investiga, va diagnostica și va dirija către spitale non-COVID patologia non-COVID. Trebuie să ne gândim în acest moment că există și patologie non-COVID, mai multă decât patologie COVID și atunci trebuie să avem grijă de ambele categorii. Mă repet: era și o eroare de înțelegere a unui ordin dat de comandant în care nu se mai fac consulturi. Țin să specific că nu putem evalua dacă un pacient este urgență sau nu până nu îl consultăm”, a spus Nelu Tătaru, conform agerepes.ro.

Ministrul Sănătății a precizat că totul trebuie să fie înțeles foarte clar: „toți pacienții vor fi consultați, că este medic de familie, că este unitate de primiri urgențe, că este ambulator, medicul respectiv va decide dacă este urgență și merge la internare, la intervenție chirurgicală”.