6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 6:52
No menu items!

Conform interceptărilor DNA, magistratul Stan Mustață ar fi iertat pe oricine pentru bani

spot_img

Stan Mustata (4)_SZ

Judecătorul Stan Mustață se întâlnea cu intermediarii care cereau bani pentru soluții favorabile în dosare într-un apartament închiriat în cartierul Colentina. Discuțiile „delicate” se purtau fără telefoane mobile prin preajmă, sau în WC-ul locuinței, timp în care magistratul trăgea apa sau dădea drumul robinetului de la chiuvetă, pentru a bruia zgomotul de fond.

Conform referatului DNA, judecătorul Stan Mustață și intermediarii săi, ion Boraciu și Florian Alexandru au discutat despre mai multe dosare, dar nu și despre cel al lui Dan Voiculescu, judecat de completul din care făcea parte magistratul.

În ceea ce privește contestația în anulare depusă de Mihai Stoica, fostul manager al echipei Steaua, magistratul le spune prietenilor săi că poate dispune o soluție favorabilă, punerea în libertate sau scăderea pedepsei, în schimbul a 500, 400 dar nu mai puțin de 300 de milioane de lei vechi. Discuțiile interceptate de SRI nu relevă dacă MM Stoica ar fi acceptat oferta sau dacă ar fi știut despre ea.

BORACIU Ion i-a adus la cunoștință că STOICA Mihai credea că hotărârea favorabilă era întemeiată: „Nu vrea, că zice că pe bune iese și… „, ceea ce l-a enervat pe judecător: „Fir-ar mama ei a dracu’! Băga-și-ar … [cuvânt obscen]…  în mama ei!”. Subiectul a fost reluat și cu ocazia convorbirii din data de 28.04.2014, când la întrebarea inculpatului BORACIU Ion: „Ce ai făcut cu MEME? Mai poți să faci ceva cu MEME?”, inculpatul MUSTAȚĂ Stan a răspuns afirmativ, conditionând actul de justiție de remiterea, cu titlu de mită, a unei sume de bani, fără a preciza valuta: „Cincizeci, patruzeci, treizeci. Sub treizeci dă-l în … [cuvânt obscen]… „.

referat DNA

Anchetatorii notează, într-un alt exemplu de corupție, că intermediarul Ion Boraciu îi promite unui inculpat că se poate interveni și la un alt magistrat, Viorica Costiniu.

„Da. Direct la babă …[neinteligibil] … Baba stă la etajul doi. Și el la bărbatu-său s-a dus, s-a dus la bulău … [neinteligibil] … Fii-sa e avocată … [neinteligibil] … birou de avocatura … [neinteligibil]… A fost eminent, eminent…, …Ăla a căzut cu aia, cu asfaltul. După ce-a cazut, făcea ca noi. Mânca cu el la masă, vorbea cu el la masă!”.

Magistratul Stan Mustață își „racola” clienții după listele de ședințe, furnizate cu tot cu datele de stare civilă ale inculpaților, de grefiera Mariana Curea, acuzată și ea în același dosar.

În convorbirea purtată în mediul ambiental la 11.04.2004, inculpatul MUSTAȚĂ Stan i-a solicitat inculpatului ALEXANDRU Florian să meargă la domiciliul inculpatului BURDOAZA Alexandru Nicolae, în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului cazului său, în schimbul unei sume de bani. Astfel, MUSTAȚĂ Stan i-a dictat inculpatului ALEXANDRU Florian: „Deci, fii atent: BURDOAZA ALEXANDRU-NICOLAE, domiciliat în București, … , BURDOAZA, BURDOAZA ALEXANDRU-NICOLAE, are fraudă informatică și înșelăciune. București, sector 6, Aleea …  I S T R U,  unde dracu’ o fi asta?… numărul… … , ăla gras a lui GIGI BECALI, ăla e avocatul lui. Dacă ăsta a avut bani să-i dea lu’ ăla, are [neinteligibil].. Îl găsești tu!”, „Gata, caută-l p-ăsta! Marți intră. Îi dau drumul, o zi-două să fie. Marți, lui, că dau pronunțarea, îl pun liber. Are cerere de… , nu înlocuire, control judiciar”.

În convorbirea purtată în mediul ambiental la 16.04.2004, în contextul în care revenise cu lista sa de ședință, inculpatul MUSTAȚĂ Stan le-a solicitat inculpaȚilor ALEXANDRU Florian și BORACIU Ion să meargă la domiciliul inculpatului LINCAN Ion, în vederea contactării acestuia, ocazie cu care urma să-i transmită „oferta” judecătorului cazului său, în schimbul unei sume de bani. Astfel, MUSTAȚĂ Stan i-a dictat inculpatului ALEXANDRU Florian: „Uite, mă, aici, PANTELIMON, ai fost și la ăsta cumva? PANTELIMON! Str… .I. A dat cu cuțitu’, tentativă la omor deosebit de grav…  LINCAN ION! Și are avocat tare, n-am mai notat avocatul. Deci are bani. I-a dat patru ani cu suspendare sub supraveghere și îi rămâne așa”.

Ulterior, în data de 15.04.2014, BORACIU Ion a discutat și cu MUSTAȚĂ Stan despre cauza penală anterior menționată: „Băiatu’ lui vinerea, care a zis ca e la .. … [neinteligibil]… „, „șase ani”, judecăatorul fiind informat cu privire la situația dosarului „A, e la alea două femei, da”., „Care n-a făcut recurs și avea dreptul la recurs”. BORACIU Ion a încercat să ofere date suplimentare: „Nu știu, avem numarul în, în dosar. Acela trebuie rezolvat. Luăm treizeci de bulioane și … [neinteligibil]… „, moment în care a fost mustrat de judecător, pentru a vorbi mai încet: „Sst!”. Cu toate acestea, BORACIU Ion a continuat: „Păi, nu? Măcar câte cinci mii de fiecare. Ai numărul. Ăla trebuie rezolvat. Luăm treizeci de bulioane și … [neinteligibil]…  dai la aia zece-cinșpe mii și … [neinteligibil]…  E, mă, corect?”, fiind completat de MUSTAȚĂ Stan: „Ăsta e, mă, RADU ADRIAN IONESCU… „. Întrucât conversația avea loc în grupul sanitar, MUSTAȚĂ Stan a dorit să întrerupă discuția: „Ieșiți afară, dracu’, că mă cac pe mine!”, replica în urma căreia BORACIU Ion a protestat „A, când vorbești cu mine te ia, te ia căcarea!”, după care a continuat: „Da, mă, a făcut contestație în anulare a pedepsei”, fiind aprobat și de ALEXANDRU Florian: „Asta e, da!”.

 Astfel, MUSTAȚĂ Stan i-a dictat inculpatului ALEXANDRU Florian: „Uite, bă, aci! Toți sunt din comuna … . A omorât un copil de cinsprezece ani. Și am zis: „Aoleu, manca-ți-aș gura!” Cu mașina, asta. Și le-a dat la ăștia, doar șaptezeci de mii le-a dat la părinți și vreo treizeci de mii la frați și la surori, la toți ăștia. Șaptezeci-șaptezeci tata-mama, frații treizeci-treizeci. Șaptezeci-șaptezeci, treizeci-treizeci! Toți, comuna … ,  ALEXANDRIA!, îl au pe avocat pe P…  BOGDAN … [neinteligibil]…  O să te duci la ei, să zici: „Bă, dați-l în … [cuvânt obscen]…  mea pe cheliosu’. … [neinteligibil]…  Familia COTOC, COTOC si SPANU, SPANU si BURCEA. Astea sunt…  Șaptezeci de mii de euro… Îi dau dublu, mă, are douazeci și unu, îi dăm cincize…  Câte cincizeci de mii de euro la fiecare … [cuvânt obscen]…  mea”.

Conform DNA, grefiera Mariana Curea a participat la discuțiile despre dosarele penale, însă numai în camera de zi, când magistratul îi cerea să caute pe internet, pe telefonul mobil, în baza de date a instanțelor, anumite dosare.

Stan Mustață și Mariana Curea au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, dar decizia poate fi contestată de cei doi.