8.4 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 1:24

Conflict politic: Președintele PE, boicotat de parlamentarii PDL. Vezi rolul lui Ponta în acest scandal UPDATE

spot_img

Parlamentarii şi europarlamentarii PDL nu au luat parte la întâlnirea propusă de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, ca semn de protest față de întâlnirea pe care şeful PE a avut-o cu premierul Victor Ponta în judeţul Gorj, chiar în ziua în care liderul social-democrat îşi depunea candidatura pentru un nou mandat de deputat la Biroul Electoral Judeţean.

Întâlnirea urma să aibă  loc astăzi imediat  după discursul lui Schulz în fața  camerelor reunite ale Parlamentului.Oficial, întrevederea de ieri  dintre Schulz şi Ponta avea loc pentru inaugurarea unei staţii de epurare a apei, realizată la Bumbeşti Jiu cu fonduri europene nerambursabile. Victor Ponta a folosit însă prilejul pentru a-și depune și  candidatura  la BEJ Gorj, pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor. În timpul acestei proceduri, Ponta l-a trimis pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz să viziteze cele două parcuri din oraş în care sunt expuse operele lui Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii. Cei doi s-au întâlnit ulterior la Prefectura Târgu Jiu unde au şi ţinut o conferinţă de presă împreună.

PDL a perceput  comportamentul preşedintelui PE, de altfel un membru marcant al grupului social-democraţilor europeni, drept o implicare deschisă în campania electorală a co-preşedintelui USL. “Parlamentarii și europarlamentarii PDL nu vor lua parte la întâlnirea propusă de președintele Parlamentului European, dl Martin Schulz, care ar fi urmat să aibă loc mâine, 31 octombrie. PDL salută vizita preşedintelui Parlamentului European în România, iar parlamentarii săi vor lua parte la şedinţa comună a camerelor legislativului României cu ocazia discursului pe care dl Martin Schulz îl va susţine la Bucureşti. Aşa cum s-a anunţat din timp, PDL consideră că prezenţa preşedintelui Parlamentului European la Târgu Jiu, în circumscripţia electorală unde candidează domnul Victor Ponta, nu este compatibilă cu neutralitatea politică pe care o presupune înalta funcţie de preşedinte al legislativului european”, a anunţat liderul PDL, Vasile Blaga, prin intermediul unui comunicat.

Blaga a mai remintit că „în timpul vizitelor lor în România predecesorii domnului Schulz au respectat impecabil statutul de preşedinte al Parlamentului European, nu au favorizat nicio forţă politică din România şi nu au sprijinit prin acţiunile lor candidaţi în alegeri”.„Prezenţa domnului Schulz la Târgu Jiu nu oferă opiniei publice româneşti un exemplu de echidistanţă aşa cum ne-am aştepta de la cel mai înalt reprezentant al legislativului european. Asocierea domnului Schulz la campania electorală a domnului Ponta pune într-o lumină ridicolă apelul formulat recent de premierul Ponta care a cerut Comisiei Europene să evite orice formă de implicare în campania electorală din România”, a mai arată Blaga.

În replică la acuzațiile liderilor PDL, preşedintele Parlamentului European a explicat că a venit în Gorj pentru a susţine includerea operelor lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO şi nu pentru a-l susţine pe Victor Ponta în campania electorală. “Este o mare onoare pentru mine că mă aflu aici. Vizita mea în România este una oficială. Președintele Parlamentului European vizitează în perioada mandatului său toate statele membre din Uniunea Europeană, iar de data aceasta mă aflu în România. Peste câteva zile probabil că se vor finaliza negocierile privind finanțarea din partea Uniunii Europene pentru o perioadă de șapte ani și ne punem întrebarea dacă asemenea proiecte vor putea continua să fie finanțate“, a declarat Schulz. (Valeriu Moţoc)

UPDATE: Schulz: M-am bucurat de cei care au participat. Cei care nu au venit, au avut motivele lor

“M-am bucurat de cei care au participat. Despre cei care nu au venit nu am ce comentarii să fac, dacă nu au dorit să vină a fost decizia lor, fiecare are motivele lui. Am fost încântat de prezenţa celor au participat şi m-au ascultat”, a declarat Schulz într-o conferinţă de presă alături de liderul Camerei, Valeriu Zgonea. În sala plenului reunit pentru alocuţiunea lui Schulz s-au aflat din partea PDL liderul deputaţilor, Mircea Toader, liderul partidului, Vasile Blaga, europarlamentarii Petru Luhan şi Traian Ungureanu, precum şi vicepreşedintele PPE Anca Boagiu. În altă ordine de idei, oficialul european a respins “presupunerea” că a venit în România pentru a fi partizanul USL.