Conflict mocnit în magistratură. Membru CSM: „O justiție independentă înseamnă și procurori independenți”

Legea salarizării a învrăjbit toate categoriile profesionale, din cauza inechităților reclamate de fiecare dintre reprezentanții diverselor ramuri profesionale. Magistratura este una dintre zonele socio-profesionale frământate de discuții aprinse privind salarizarea, mai ales statutul procurorilor față de judecători.

Consiliul Superior al Magistraturii este măcinat de lupte intestine, fiecare categorie profesională – judecători și procurori – având propriile argumente în favoarea statutului și a nivelului de salarizare.

Deja Asociația Procurorilor din România, dar și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au cerut președintelui României sesizarea Curții Constituționale în privința inechității privind salarizarea celor două categorii de magistrați.

Conflictul mocnește atâta vreme cât decidenții politici nu au ținut cont de argumentele fiecărei categorii profesionale, iar ministrul justiției nu a intervenit ca un moderator pentru tranșarea situației.

Unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al procurorilor, ne-a vorbit în cadrul unui interviu exclusiv despre această situație tensionată din interiorul corpului magistraților. Fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Codruț Olaru, membru al CSM, a explicat, într-un interviu pentru Sursa Zilei, de ce procurorii trebuie să fie puși pe aceeași treaptă salarială cu judecătorii.

  • Domnule procuror, ce diferență vedeți între calitatea de procuror și cea de judecător?

În primul rând, vreau să precizez că discuția nu se dorește a fi un interviu clasic, ci mai degrabă văd acest dialog ca o modalitate reală de informare – sper obiectivă și onestă – a ceea ce înseamnă în societatea actuală demnitatea de magistrat procuror, sens în care vă mulțumesc că îmi dați această posibilitate.

Înțeleg să fac acest demers motivat de faptul că, în ultima perioadă de timp, s-au lansat în spațiul public multiple discuții şi polemici, mai mult sau mai puțin argumentate, care pun într-o perspectivă incertă şi total nedreaptă, activitatea procurorilor în general, cu potențiale elemente de regres asupra carierei, salarizării, atribuțiilor Secției de procurori din cadrul CSM şi chiar a statutului de magistrat al procurorului.

Fac parte din categoria magistraților de carieră- sunt procuror de 22 ani -şi cunosc foarte bine sistemul din care fac parte. Pot astfel să afirm cu certitudine, că Ministerul Public  are procurori de valoare, oameni cu echilibru, dăruire şi curaj, care au făcut din această profesie un ideal, așa cum sunt la fel de convins și de faptul că şi mulți dintre magistrații judecători au înțeles să facă același lucru, cu la fel de multă dăruire, echilibru şi respect față de profesia de judecător.

Identitatea responsabilității sociale a celor două profesii este evidentă – și judecătorii şi procurorii sunt chemați să respecte şi să aplice legea, principiu fundamental al activității lor deopotrivă, chiar dacă pentru realizarea practică a acestei responsabilități pot exista ușoare diferențe, generate însăşi exclusiv de specificul celor două faze distincte ale procesului penal – fază de urmărire penală şi fază de judecată.

  • Ce argumente aveți în susținerea ideii că procurorul și judecătorul sunt interdependenți, în sprijinul înfăptuirii unei justiții consolidate și moderne?

Identitatea statutară dintre magistratul judecător şi magistratul procuror este o realitate care ține de esența realizării unei justiții reale, moderne, consolidate, de care România are nevoie mai mult ca oricând.

În susținerea acestei idei pot fi aduse multiple argumente:

În România, pentru a accede in corpul magistraților trebuie urmate cursurile INM, ceea ce presupune un examen comun, cu un grad de dificultate egal atât pentru judecători, cât și pentru procurori, care în timpul INM au și o titulatură comună – auditori. Anul dedicat pregătirii teoretice al auditorilor este identic, viitori magistrați urmând să aleagă cariera de judecător sau procuror în funcție de vocație/note/locuri disponibile. La momentul absolvirii, diploma certifică absolvirea INM, deci dobândirea calității de magistrat.

Argumente de ordin legislativ – Legea nr.303/2004 reglementează cariera magistraților în general, și detaliază particularitățile pentru judecători şi procurori (atunci când acestea există)

Cele mai puternice argumente sunt cele de ordin constituțional.

Potrivit Constituției României, Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131-132 din Legea fundamentală ca o magistratură componentă a autorității judecătorești, având rolul de a reprezenta interesele judiciare ale societății şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile și libertățile cetățenilor.

De altfel, jurisprudența Curții Constituționale consacră în mod constant acest fapt.

Decizia nr. 866/2006 potrivit căreia: ,,Procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituțional de magistrați, prevăzut expres în art. 133 şi 134 din Legea fundamentală”.

Decizia nr. 873/2010 conform căreia„Conceptul independenței judecătorilor nu se referă exclusiv la judecător, ci acoperă sistemul judiciar în întregime.”

Am făcut această analiză succintă pentru a evidenția, dacă mai era cazul, responsabilitatea constituțională a magistratului procuror şi de aici, necesitatea păstrării și consolidării actualului sistem de drepturi și obligații pentru magistrați

  • Ce vor de fapt procurorii?

În condițiile în care prin legi speciale se stabilesc aceleași categorii de interdicții şi incompatibilități pentru toți magistrații, este absolut inexplicabil demersul recent realizat prin adoptarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care instituie diferențieri salariale în defavoarea magistraților procurori.

De altfel, multiplele solicitări ale procurorilor realizate de la nivelul CSM, al Ministerului Public sau al Asociației Procurorilor din România, nu au generat nici măcar o consultare formală din partea decidentului politic, neexistând practic nici un argument solid, credibil(nici măcar de natura insuficienței resurselor bugetare necesare), care să justifice acest demers.

Procurorii nu solicită majorări salariale, ci doar aplicarea şi respectarea unei egalități statutare și principiale între judecători şi procurori.

Sentimentul public creat la acest moment prin instituirea unui mecanism diferențiat de retribuire a judecătorilor şi procurorilor este acela al existenței a două categorii distincte de magistrați – una superioară (cea a magistraților judecători) retribuită echitabil şi – una inferioară (cea a magistraților procurori) retribuită diminuat. Acest fapt nu poate fi acceptat sub nicio formă de către procurori.

  • Ce mecanisme există în sancționarea unor procurori care greșesc, ținând cont de statistica negativă din ultimii ani?

Este evident că activitatea magistratului procuror implică în mod obligatoriu şi ideea de responsabilitate şi decență profesională; este la fel de adevărat că şi în activitatea procurorilor pot exista disfuncții, neîmpliniri, erori.

Pentru corectarea acestor erori, cadrul normativ actual, menținut sau completat, trebuie să dea posibilitatea unor corecții proprii realizate de sistem (prin mecanismele aflate la îndemâna CSM, Inspecției Judiciare, a procurorilor ierarhici); sistemul are maturitatea profesională a realizării acestor corecții, iar în ultima perioadă de timp au fost vizibile public astfel de situații.

În concluzie, o justiție cu adevărat independentă nu poate fi realizată doar cu judecători independenți, ci în mod categoric, este nevoie şi de procurori independenți; în acest sens, standardele în materie de legi interne ale justiției au fost sintetizate de Comisia de la Veneția în 2010 – „atât judecătorii, dar mai ales procurorii trebuie să se bucure de independență sporită pentru efectuarea urmării penale”.

Personal, în astfel de situații, prezente sau viitoare, cred în necesitatea dialogului între puterile statului, în speranța consolidării instituționale oneste şi reciproce a acestora.

Andi Topală

NICIUN COMENTARIU