12.9 C
București
duminică, 17 octombrie 2021 - 19:55

Conducerea societății Poșta Română a fost demisă. Alexandru Petrescu – noul director, Ludwik Sobolewski – președinte CA

spot_img

Ministrul telecomunicațiilor, Alexandru Cotovelea, a decis vineri ca Ion Smeianu să nu mai conducă operatorul național de servicii poștale

alexandru_petrescu

Conducerea Ministerului pentru Societatea Informațională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care vor fi majorate salariile, au explicat surse din Poșta Română pentru Sursa Zilei. 

Astfel, au fost revocaţi Adrian Apolzan (preşedinte CA), Ion Smeeianu (directorul general al companiei), Dinu Sava Malacopol, Gelil Eserghep, Andreea Dana Stănescu, iar reprezentantul Fondului Proprietatea Adrian Cighi se regăseşte în noua componenţă a Consiliului.

Potrivit surselor citate, directorului general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski, i-a fost propus postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei Poşta Română, în timp ce pentru postul de director general al companiei a fost propus Alexandru Petrescu, fostul director executiv al companiei.

Cosmina Croitoru