16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:22
No menu items!

Conducerea Poliției Bacău și Onești decapitată. Primele măsuri în cazul Onești

spot_img

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, miercuri, că șefii și adjuncții Poliției Bacău și Onești au fost înlocuiți din funcții. În plus, forțele de intervenție și participanții la operațiune vor fi cercetați penal pentru neglijență de către procurori.  

„Cu privire la modul de implicare a conducerii IPJ Bacău, mă refer la inspectorul-sef și adjunctul lui. La comandă se afla adjunctul unității, care s-a deplasat cu întârziere la fața locului minimizând importanța evenimentului. În contextul apelurilor repetate la 112 ale agresorului, conducerea IPJ nu a valorificat în întregime toate datele”, a declarat ministrul de Interne.

In ceea ce privește modul de implicare a Poliției municipale Onești, a fost ignorat trecutul autorului.

„Comunicarea cu autorul înainte de sosirea negociatorului a fost una defectuoasă ceea ce a sporit starea de irasciblitate a agresorului. Măsurile dispuse la fața locului au fost deficitare, nu a fost izolată soția agresorului ceea ce i-a permis agresorului să aibă acces la informații despre operațiune”, a menționat șeful MAI.

Legat de modul de intervenție, ministrul Bode a subliniat că forțele au avut în dotare echipament corespunzător, principala deficiență constatata fiind relaționarea defectuoasă între factorii de comandă, ceea ce a dus la lipsa coordonării acțiunilor și neasumarea responsabilităților.