9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:46
No menu items!

Conducerea ASF, explicații în fața Comisiei Economice a Senatului privind prăbușirea City Insurance

spot_img

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este așteptată să vină în fața Comisice Economice a Senatului. Președintele Comisiei i-a invitat pe cei responsabili pentru explicații privind prăbușirea companiei City Insurance, companie cu peste trei milioane de clienți.

La audieri au fost chemați și reprezentantii Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), dar și cei ai transportatorilor și service-urilor membre ale COTAR.

„Am invitat conducerea Autorității de Supraveghere Financiară – ASF la o primă discuție în Comisia Economică a Senatului. Alături de colegii mei, încercăm să aflăm cum a fost posibilă prăbușirea companiei City Insurance”, a anunțat marți seara Silvia Dinică, președintele Comisiei economice din Senat

Amintim că Mişu Negriţoiu, care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017, a afirmat recent că actuala situaţie de la City Insurance „pare un faliment acoperit 5 ani”, în condiţiile în care asigurătorul avea aceste probleme din 2016.

Transportatorii şi reprezentanţii service-urilor auto i-au cerut ieri premierului Florin Cîţu măsuri concrete pentru identificarea celor vinovaţi de falimentul City Insurance, care ar trebui căutaţi în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Consiliul Concurenţei, Parchete ori la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor. Scandalul falimentului celei mai mari companii din domeniul asigurărilor RCA, City Insurance, a devenit deja subiect de dosar penal.

La acest moment ar exista cel puţin trei investigaţii la marile parchete.

                                                                                                        C.Dumitrescu