13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:33
No menu items!

Condiționată de UE, China a ratificat convenţiile internaţionale care interzic munca forţată

spot_img

Parlamentul chinez a ratificat, miercuri, convenţiile internaţionale care interzic munca forţată, în contextul în care China este acuzată că recurge la această formă de muncă în regiunea majoritar musulmană Xinjiang (nord-vest), informează AFP. Ratificarea convențiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) asupra muncii forţate a fost una dintre condiţiile puse de Uniunea Europeană pentru a ratifica un acord bilateral asupra investiţiilor, semnat la sfârşitul lui 2020.

Comitetul permanent al Adunării Naţionale Populare (ANP, Parlamentul chinez) a ratificat convenţia din 1930 asupra muncii forţate şi pe cea din 1957 asupra abolirii muncii forţate, a anunţat Parlamentul la finalul unei sesiuni de trei zile.

Această ratificare are loc în condiţiile în care un comitet de experţi ai OIM şi-a exprimat în februarie „profunda îngrijorare” în legătură cu tratamentul minorităţilor etnice şi religioase în China, în special în Xinjiang.

Potrivit unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, cel puţin un milion de uiguri şi membri ai altor etnii musulmane sunt sau au fost încarceraţi în lagăre în această regiune din nord-vestul Chinei, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Beijingul afirmă că este vorba de centre de formare profesională menite să-i ţină departe de terorism şi separatism.

Subiectul preocupă comunitatea internaţională. Astfel, o lege care interzice achiziţionarea de produse care ar fi produse prin munca forţată a uigurilor în China a intrat în vigoare în decembrie 2021 în SUA, care acuză China de genocid împotriva acestei minorităţi.