4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 8:16
No menu items!

Condamnat pentru atentat cu bombă, un celebru interlop din Piatra Neamț a câștigat la CEDO împotriva statului român

spot_img

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câștig de cauză lui Dumitru Mironescu, „Puiu”, condamnat la 15 ani de închisoare după un atentat cu o bombă artizanală la Piatra Neamț.

În februarie 2016, Puiu Mironescu a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, pentru acte de terorism, acuzat fiind că a pus la cale tentativa de asasinare a rivalului său Bogdan Mararu, cu un dispozitiv exploziv pus sub mașina acestuia, parcată în apropierea locuinței din Piatra Neamț.

Interlopul a reclamat la CEDO că, deși a făcut toate demersurile legale pentru a putea vota la alegerile parlamentare din 2016, prin intermediul urnei mobile, autoritățile i-au interzis exercitarea dreptului de vot la Penitenciarul Iași. Prin sentința definitivă de condamnare la 15 ani de închisoare, lui Mironescu nu i-a fost interzis dreptul la vot cât timp execută pedeapsa sau după ce iese din penitenciar.

„Instanţa declară admisibilă acţiunea şi constată că a existat o încălcare a articolului nr. 3 din cadrul Protocolului nr. 1 a Convenţiei. De asemenea, instanţa decide că o simplă constatare a încălcării drepturilor este suficientă“, se arată în recenta sentinţă magistraţilor CEDO.

În reclamaţie, Puiu Mironescu cerea şi despăgubiri în valoare de 3.500 de euro, dar sumele cerute nu i-au fost acordate. 

E. Stan