vineri, 23 octombrie 2020 - 14:19

Companiile încep să se gândească la finanțarea din bani europeni, în pofida celei de pe bursă

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

euro2

Liderii de business din România încep să se gândească la finanțarea companiilor lor din fonduri europene, aceasta fiind o opțiune nouă privind metodele de susținere a investițiilor. În paralel, numărul celor care iau în calcul emisiuni de acțiuni în 2014 aproape s-a înjumătățit față de anul trecut.

Cel mai recent studiu al Ernst&Young privind comportamentul companiilor din România arată că, în 2014, principala strategie de finanţare a investiţiilor rămâne creditul bancar. Astfel, 49% din respondenţi afirmă că vor apela la această sursă de finanţare, procent în creştere de la 45% în 2013. În paralel, emisiunea de acţiuni înregistrează o scădere, de la 20% în 2013, la 12% în 2014.

”O opţiune nouă privind metodele de finanţare apare discret în răspunsurile liderilor de business din România, şi anume accesarea fondurilor europene, menţionată de doar 2% din cei chestionaţi”, se arată într-un comunicat al EY.

Comparativ, în 2013, creditele bancare au fost principala sursă de finanţare pentru 54% din cei chestionaţi, procent în creştere faţă de 47% în 2012. Doar 10% din liderii de business au apelat la emisiunea de acţiuni pentru finanţarea investiţiilor în 2013, în scădere faţă de 18% în 2012.

Studiul EY România privind percepţia mediului românesc de afaceri în 2014 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 117 executivi de top provenind din organizaţii ce operează la nivel local, în diverse industrii. Majoritatea respondenţilor (52%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane EUR. Aceştia au răspuns chestionarului EY România în perioada 23 ianuarie – 6 februarie 2014.

Cosmina Croitoru

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...

Traian Berbeceanu, noul prefect de București. Predecesorul, inspector la Guvern

Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de guvern publicată joi seară în Monitorul Oficial, transmite Agerpres. Berbeceanu...