16.7 C
București
miercuri, 20 octombrie 2021 - 19:37

Comisia UE: România trebuie să recupereze toate despăgubirile date fraților Micula prin decizia ICSID. Update

spot_img

Plata despăgubirilor ar constitui un nou ajutor de stat

ioan_viorel micula

Comisia Europeană a stabilit, în urma unei investigații, că suma plătită de România ”celor doi investitori suedezi” drept despăgubiri ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiții încalcă normele UE privind ajutoarele de stat.

Astfel, beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

În decembrie 2013, frații Ioan și Viorel Micula, împreună cu trei societăți pe care le dețin, au câștigat o dispută cu statul român la ICSID, Washington (International Center for Settlement of Investment Disputes). Potrivit deciziei, ei trebuie să primească 178 de milioane de euro pentru tratament discriminatoriu al investițiilor, în baza unui tratat bilateral dintre România și Suedia.

”Printr-o hotărâre arbitrală pronunțată în decembrie 2013 s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investițiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiții dintre România și Suedia. Instanța de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanți, doi investitori cu cetățenie suedeză, pentru că aceștia nu au beneficiat în întregime de schemă. Schema de încurajare a investițiilor retrasă a favorizat în mod selectiv anumiți investitori și, prin urmare, a fost considerată incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat. Prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanților, România le-a acordat de fapt acestora avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare anulată. Comisia a concluzionat, prin urmare, că despăgubirile plătite constituie ajutor de stat incompatibil și trebuie să fie rambursate de către beneficiari”.

Comisia Europeană

În februarie 2014, autoritățile de la București au anunțat Comisia că au implementat parțial decizia, prin compensarea unei părți a datoriei statului român cu datoriile companiei European Food SA către statul român (76 milioane de euro).

La 1 februarie 1993 România a semnat Acordul european care instituie o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele sale membre, pe de altă parte. În temeiul acestui acord, România a fost obligată să respecte normele privind ajutoarele de stat chiar înainte de aderarea sa la UE.

În 1998 România a instituit o schemă de ajutoare de stat pentru a atrage investiții în regiunile defavorizate asigurând, printre alte avantaje, reduceri fiscale și scutiri sau restituiri de taxe vamale la materiile prime. Schema trebuia să rămână în vigoare timp de 10 ani de la data la care o regiune era desemnată în mod oficial ca defavorizată. Ca parte a procesului de aderare la UE și în vederea alinierii schemelor de ajutoare de stat incompatibile la normele UE privind ajutoarele de stat, România a anulat schema în cauză în 2005, deoarece stimulentele oferite în cadrul schemei au fost considerate ajutor  incompatibil.

În decembrie 2014, Ministerul Finanţelor a anunţat că, la cererea lui Ioan Micula şi a societăţilor controlate de acesta, a fost întocmit un proces verbal de sechestru asupra acţiunilor deţinute de statul român la OMV Petrom SA.

Statul român încearcă să obțină anularea deciziei la ICSID și, în paralel, să suspende executarea sumelor în instanțele naționale. Comisia Europeană insistă că decizia ICSID poate fi blocată în instanțele naționale.

Update 18.42

Ioan Micula a declarat pentru Mediafax că nu a primit o decizie în acest sens, iar, dacă o va primi, va cere în instanță de la statul român 2,5 miliarde de euro. ”România are un angajament ferm prin care se obligă să respecte Tratatul cu Suedia şi convenţia ICSID. Nicio firmă străină nu va mai veni pe teritoriul României dacă nu se respectă convenţia ICSID”, a afirmat Micula.

V.B.